Tipărire

musatestiDeși propus de administrația locală pe lista priorităților pentru acest an, deocamdată nu există fonduri pentru realizarea podului peste râul Vâlsan. În afara de importanța evidentă a acestui obiectiv pentru întreaga comunitate, investiția este esențială pentru copiii din zona Valea Teascului, elevi la care nu poate ajunge microbuzul școlar, din cauza inexistenței acestei căi de trecere rutieră.

”Avem grădiniță la Valea Teascului, dar cei 30-40 de elevi, clasele I-VIII, trebuie să meargă la Școala Stroești. Nu avem cum să le asigurăm transportul, în condițiile în care în momentul de față în zonă nu există decât o punte. Este de înțeles așadar, de ce acești elevi au absențe și pot chiar abandona școala. Au de străbătut zilnic o distanță de 3 km, care nu le este la îndemână, indiferent de vreme. Nu mai luăm în discuție timpul pe care îl pierd. Avem documentația finalizată pentru investiție, însă ne-ar fi de mare ajutor un sprijin financiar!”, declară primarul Constantin Oancea.
În schimb, în ceea ce privește o altă investiție în infrastructură de acest tip - podul din punctul Mailat, edilul șef dă asigurări că va fi finalizată în acest an. În același timp, o investiție de anvergură este gata să înceapă. ”O veste foarte bună este aceea că am semnat contractul de finanțare pentru proiectul ce se va derula cu fonduri guvernamentale prin PNDL, ce vizează extinderea rețelei de alimentare cu apă în satele Mușătești, Valea lui Maș, Prosia, Stroești, Valea Muscelului, Vâlsănești, Robaia, o rețea în lungime de 22 km. Este nevoie de încă un foraj, în afară de cel existent, amenajarea unei gospodării de apă, a unui bazin și a stației de pompare. Cât de curând, vom scoate la licitație execuția obiectivului”, a mai spus șeful executivului din Mușătești.