Tipărire

ratestiLa sfârșitul unui an calendaristic, orice administrație publică locală trage linie pentru a vedea ce a realizat și care sunt rezultatele anului care se încheie. Este și cazul Primăriei Rătești, pentru care 2017 a fost un an bun, cu proiecte finalizate și, totodată, cu speranța unui 2018 cu perspective favorabile.

”Pot spune că am parcurs un an bun în dezvoltarea locală, un an în care am realizat dispensarul uman, modernizări la trei școli și am dat în folosință clădirea în care se află grădinița și biblioteca localității. Avem și alte proiecte depuse pentru care așteptăm răspuns privind acordarea finanțărilor. Mă refer la canalizare, asfaltare drumuri comunale și reabilitarea Căminului Cultural. Per ansamblu, 2017 a fost un an satisfăcător, sperăm ca și anul viitor să putem continua în aceeași direcție”, declară primarul Cornel Petrică.

Obiective realizate anul acesta
# Obținerea finanțării prin PNDL 2 pentru implementarea proiectului de alimentare cu apă a satului Mavrodolu; lucrările vor demara anul viitor;
# Finalizarea și darea în folosință a clădirii multifuncționale din centrul comunei, care găzduiește o grădiniță și biblioteca localității;
# Realizarea unui loc de joacă în incinta clădirii multifuncționale din centrul comunei;
# Amenajarea și darea în folosință a dispensarului uman din Rătești;
# Grupuri sanitare noi la școlile din satele Tigveni, Nejlovelul și Furduiești;
# Realizarea unui proiect pentru reabilitarea Căminului Cultural Tigveni, depus pe măsurile cu finanțare europeană din cadrul PNDR;
# Întreținerea și reabilitarea drumurilor comunale și locale.

Moș Crăciun nu lipsește
În pragul sărbătorilor de iarnă, la copiii din școlile și grădinițele din Rătești va sosi Moș Crăciun, pentru a împărți cadouri și zâmbete. An de an, administrația publică locală vine în sprijinul lui Moșului, astfel că mulțumită eforturilor autorităților din Rătești, peste 400 de copii vor primi pachete cu dulciuri și fructe de sărbători. Elevii și preșcolarii îl vor răsplăti pe Moșul cel darnic cu cântece și poezii în cadrul serbărilor de sfârșit de an.

În prag de sărbători, cu pace, lumină și căldură în suflet, vă dorim să aveți parte de zile minunate, de un Moș Crăciun darnic și bun. Crăciun fericit și La mulți ani!”
Primăria și Consiliul Local Rătești
Primar, Cornel Petrică