Tipărire

12Conducerea administrației locale din Davidești va scoate până la sfârșitul anului la concurs 6 posturi vacante, poziții cheie în administrație.

”Din acest motiv, pentru că am avut lipsă de personal, a fost un an extrem de dificil, mai ales pentru mine. Nu am avut asistent social, persoană care să se ocupe de achiziții, agent agricol, șef ISU și mai ales contabil. Vă dați seama că noi, ceilalți, a trebuit să suplinim și să depunem efort dublu, dacă nu triplu pentru a face față și pentru a avea o activitate administrativă eficientă. Am reușit, ca dovadă toate investițiile derulate, proiectele pentru care am obținut finanțare și în general bunul mers al treburilor în localitate, dar nu mai putem continua în acest fel. Având în vedere că anul viitor ne așteaptă implementarea proiectelor pentru care am obținut finanțare prin PNDL - extinderea rețelei de canalizare menajeră pe drumul Olteanca,  extinderea rețelei de canalizare menajeră etapa a II a pe DC 85 și refacerea structurii rutiere, adică asfaltarea DC 85, în urma execuției lucrărilor de alimentară cu apă și canalizare menajeră, implementare ce presupune organizare de licitații, supraveghere de lucrări etc, este evident că avem nevoie ca aceste posturi să fie ocupate. În plus, vom avea și alte lucrări și de depus alte proiecte pentru atragere de fonduri și, efectiv, timpul fizic nu ne va mai permite să nu avem organigrama completă.” declară primarul Ion Sandu.
În altă ordine de idei, pregătirile pentru iarnă au fost încheiate. ”Toate instituțiile, și mă refer aici în primul rând la școli, sunt aprovizionate cu lemne. De anul acesta am decis, pentru a nu mai exista discuții, ca deszăpezirea să fie făcută de o firmă de specialitate, drept pentru care am dat hotărâre de Consiliu Local în acest sens și am încheiat contract.
Conducerea Primăriei mai spune că se concentrează pentru finalizarea  extinderii alimentării cu apă în satul Conțești Nou, extindere în lungime de 3,5 km, ce va deservi încă 70 de gospodării.