06Conducerea administrației din Cepari face tot posibilul să rezolve situația creată la Centrul de Permanență medicală din comună. Este vorba de refuzul medicilor de a mai face de gardă, privând astfel cetățenii de acordarea primului ajutor prompt, în caz de nevoie.

”Le promitem oamenilor că vom face toate demersurile pentru a aduce personal medical calificat, pentru ca Centrul de Permanență să funcționeze 24 de ore din 24, cum îi este destinația. Nu noi suntem de vină pentru situația creată, dar vom încerca să găsim o soluție”, declară primarul Cristian Ciobanu.
Pentru că se apropie Sărbătorile de iarnă, administrația locală încearcă să găsească sponsori pentru a le face copiilor din localitate o bucurie. „Trebuie să facem tot posibilul să vină Moș Crăciun și la noi! Cei aproximativ 180 de copii așteaptă, ca în fiecare an la serbare, daruri, și încercăm să nu-i dezamăgim. În același timp, am pregătit utilajele și materialele necesare pentru deszăpezire. Se anunță o iarnă grea, dar ne-am organizat în așa fel încât să acționăm prompt și cetățenii să fie mulțumiți. Tot anul am încercat să reabilităm drumurile și am reușit în mare măsură, astfel că, zic eu, infrastructura rutieră nu ne va vrea probleme. Desigur, întotdeauna e loc de mai bine, dar ca de obicei, factorul material ne-a împiedicat să facem cât am fi dorit.”, spune edilul șef.
Tot în această perioadă se lucrează și la modernizarea iluminatului public.
”Am montat deja 300 de lămpi și vom finaliza operațiunea și pe străzile laterale, pentru creșterea gradului de siguranță și confortul tuturor.”, a mai afirmat primarul Cristian Ciobanu.