Tipărire

cepariÎn sfârșit, cele două drumuri județene ce trec prin comuna Cepari au fost trecute pe lista celor ce vor fi modernizate anul aceste de către Consiliul Județean. Este vorba de DJ 703F, care are 4 km pe teritoriul localității argeșene și face legătura cu județul Vâlcea și DJ 703H, rută ce leagă comunele Sălătrucu, Șuici, Cepari, pe lungimea căruia se află o porțiune de circa 800 de metri neasfaltată, care dă bătăi an de an conducerii Primăriei Cepari.
”Lucrările la modernizarea DJ 703F au început din decembrie, stagnând pe perioada iernii, evident. Nu cred că vor fi modernizați toți cei 4 km  de pe raza comunei noastre, dar e bine măcar că au început. În schimb, sper din suflet să se asfalteze bucata de 800 de m din DJ 703H, porțiune care a rămas, nu se știe de ce, neasfaltată de ani de zile și care creează, fiind în pantă, dificultăți majore traficului rutier.”, spune primarul Gheorghe Minculete.
Din bugetul de anul acesta Primăria Cepari va achita documentațiile pentru modernizarea a două drumuri comunale - DC 245 Cepari Pământeni, în lungime de 2 km și DC 235 Morăști, în lungime de 3 km, proiecte pentru materializarea cărora se așteaptă fonduri pe OG 28.
În același timp se așteaptă începerea lucrărilor de modernizare  și reabilitare a Şcolii Cepari Ungureni, proiect derulat cu fonduri europene prin POR, la care s-a ținut deja licitația de atribuire a lucrărilor.
”Tot anul acesta dorim să reînviem tradiția în localitate prin înființarea unui ansamblu artistic, așa cum a avut odată comuna. Le putem oferi toate condițiile pentru repetiții și spectacole, așa că nu există nici un impediment în realizarea acestui obiectiv”, a mai declarat șeful executivului din Cepari.