Într-o atmosferă de sărbătoare, culoare, tradiție și voie bună, „Târgul Toamnei”, organizat la finele lunii octombrie de către Școala Gimnazială Băbana, a reunit, preț de câteva ore, elevi, cadre didactice, părinți, reprezentanți ai administrației locale. Împreună au pus umărul la reușita unei manifestări care a bucurat întreaga comunitate.„Zâna Toamnei a fost prezentă, aducând un strop de magie și farmec întregului eveniment. Un punct de atracție deosebit l-a reprezentat standul care a recreat casa de altădată, readucând în prezent frumusețea tradițiilor și farmecul vieții de odinioară.
Standurile claselor au fost bogate în bunătăți pregătite cu drag: dulcețuri, murături, zacuscă, compoturi, sarmale, plăcinte și prăjituri delicioase.
Obiectele decorative, realizate cu creativitate și migală, au completat minunat atmosfera de toamnă, demonstrând talentul și imaginația celor implicați.
Evenimentul a fost îmbogățit de ateliere creative de cusături tradiționale, aranjamente florale și pictură pe față, care au adus zâmbete și bucurie pe chipurile copiilor.
Voia bună și atmosfera de sărbătoare au fost întreținute de Giulia Enache și Denisa Dumitru, alături de Formația Turcilă, foști elevi ai școlii noastre. Ne-am bucurat să-i avem alături și să vedem cum legătura cu școala rămâne vie și frumoasă, chiar și după încheierea anilor de studiu!
A fost o zi plină de culoare, tradiții, gusturi autentice, muzică și emoții frumoase, în care elevii, cadrele didactice, părinții comunitatea locală și invitații au contribuit la reușita acestui eveniment.
Mulțumim tuturor celor implicați pentru dăruire, implicare și sprijin!
Toamna este mai frumoasă atunci când păstrăm tradițiile, ne bucurăm împreună și ne reîntâlnim cu oameni dragi!”, au transmis organizatorii evenimentului.