Primăria Bascov, Consiliul Local și Casa de Cultură „Adriana Trandafir” organizează sărbătoarea „Focul lui Sumedru”, un eveniment dedicat obiceiurilor strămoșești, muzicii populare și bucuriei de a fi împreună. Evenimentul va avea loc duminică, 25 octombrie, în zona de picnic de pe Strada Brăileni, Izlaz Aninoasa, cu începere de la ora 13:30. Pe scenă vor urca Marina Roșu, George Nedelca și Florina Lițiu, Valentin Grigorescu, Daniela Bărbuceanu, Sebi David, Anamaria Trandafir, Mitică Tavă, Ana-Maria Cîrstina, Gabriela Argeșanu, Amza Anghelus, Mihaela Chiritescu, Ansamblul de dansatori „Doina Bascovului”, Orchestra „Doina Bascovului” și Grupul Vocal Bărbătesc „Rapsozii Bascovului”.
„Vă așteptăm să celebrăm împreună tradiția sărbătorii dedicate Sfântului Dumitru, focul lui Sumedru. Să ducem mai departe, împreună, tradițiile și obiceiurile românești care, personal, consider că reprezintă cartea de identitate a țării noastre.”, a transmis primarul Gheorghe Stancu.
Focul lui Sumedru este o tradiție românească precreștină, veche de aproximativ 2.000 de ani. În zilele noastre evenimentul are loc în noaptea de 25 spre 26 octombrie, în ajunul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie (Dumitru), ocrotitorul păstorilor. Marchează un moment de hotar în calendarul pastoral, când se încheie vara și începe iarna. Simbolistica acestei sărbători constă în aprinderea de focuri mari pe dealuri sau în curți, care au ca scop alungarea spiritelor rele, de a aduce fertilitate pământului și de a asigura recolte bogate.