Eveniment cu o deosebită încărcătură spirituală în comuna Săpata, la mijlocul lunii octombrie. Duminică, 18 octombrie, a avut loc slujba de resfințire a bisericii Parohiei Săpata - Bănărești din Protoieria Pitești, după ample lucrări de consolidare și restaurare realizate în perioada 2011 -2026. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a săvârșit slujba de resfințire a lăcașului de rugăciune, alături de un sobor de preoți și diaconi. La eveniment au participat numeroși enoriași, copii, cadre didactice, autorități locale și, bineînțeles, binefăcători care au contribuit la lucrările de înfrumusețare a bisericii.
Ample lucrări de restaurare și înfrumusețare
Pentru întreaga comunitate din Săpata, momentul resfințirii bisericii din satul Bănărești a reprezentat o încununare a muncii și eforturilor depuse în cei 15 ani scurși de la începerea lucrărilor. Artizanul amplului proces de restaurare a bisericii este preotul paroh Popa Gabriel - Ciprian, care începând cu anul 2011, sub îndrumarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, a coordonat programul de modernizare a bisericii. De altfel, duminică Înaltpreasfinția Sa l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Popa Gabriel-Ciprian, în semn de apreciere pentru activitatea pastorală și implicarea în restaurarea bisericii. De asemenea, însemne eparhiale, cele mai înalte distincții ale Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului pentru mireni, precum și diplome de apreciere au fost oferite și altor ostenitori și binefăcători care au contribuit la realizarea lucrărilor de restaurare și înfrumusețare a bisericii.
Lucrările au cuprins consolidarea fundației și a structurii de rezistență, refacerea acoperișului și a turlelor, realizarea hidroizolației și a sistemelor de drenaj, refacerea tencuielilor, modernizarea instalațiilor electrice, introducerea încălzirii prin pardoseală și amenajarea curții parohiale. Totodată, au fost înnoite mobilierul și obiectele de cult și a fost refăcută Sfânta Masă din Altar. Un loc deosebit în cadrul lucrărilor l-a ocupat realizarea unei noi picturi interioare. Toate aceste realizări au fost posibile prin implicarea preotului paroh și a familiei sale, a membrilor Consiliului și Comitetului Parohial, a Primăriei și Consiliului Local Săpata, precum și prin contribuția ctitorilor, sponsorilor, donatorilor și credincioșilor. Biserica poartă hramurile Adormirii Maicii Domnului, Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfintei Cuvioase Parascheva.
”S-a făcut un lucru foarte frumos și prețios aici la Săpata și tare sunt bucuros că au lucrat cu devotament, cu dragoste mare. Pentru mine este foarte important că v-ați maturizat și nu lăsați biserica să cadă și din punct de vedere material. Este foarte important să ai un altar, un loc atât de frumos aici. Da, este o minune!”, a rostit Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul.
”Este un moment foarte important pentru comunitatea noastră, având în vedere lucrările majore care s-au făcut la această biserică. Totul se datorează inițiativei părintelui paroh Popa Gabriel - Ciprian!”, a spus primarul comunei Săpata, Laurențiu Micu.