Administrația comunei Săpata a finalizat de curând o nouă investiție la rețeaua de alimentare cu apă a localității. La gospodăria care deservește satele Bănărești și Popești (parțial) a fost instalată o stație de tratare a apei (demanganizare/deferizare) în scopul îmbunătățirii calității apei livrate cetățenilor. ”În ultimii ani, în pânza freatică s-a observat prezența unei cantități de mangan peste limita admisă și am decis că singura soluție este aceasta, a montării unei instalații de demanganizare. La patru dintre cele cinci sisteme de alimentare cu apă a comunei sunt montate astfel de instalații pentru tratare, toate având rolul de a crește calitatea apei care ajunge în gospodării”, declară primarul Laurențiu Micu. Investiția a fost realizată din bugetul Primăriei Săpata, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș.
Grădiniță cu program prelungit
Veste bună pentru învățământul preșcolar din localitate! Din acest an de învățământ, în cadrul Școlii Primare Găinușa funcționează o grupă de grădiniță cu program prelungit. 23 de preșcolari sunt înscriși în această grupă, iar înființarea noii structuri face parte dintr-un proiect derulat de Consiliul Județean Argeș și Inspectoratul Județean Școlar Argeș în parteneriat cu UAT Săpata. Proiectul vizează îmbunătățirea serviciilor de educație timpurie la nivelul comunității locale și prin intermediul acestuia grădinița din Săpata va fi în scurt timp dotată cu mobilier și materiale didactice. Pentru moment, până la sosirea dotărilor, administrația locală a asigurat pătuțurile copiilor.
Anunț privind cadastrul general
La finalul lunii septembrie, la sediul Primăriei Săpata, au fost publicate documentele tehnice ale cadastrului pentru sectoarele cadastrale 4,17,19 și 35, conform Legii cadastrului și publicității imobiliare. În acest sens, autoritățile locale informează cetățenii că cererile de rectificare a documentelor tehnice pot fi depuse la sediul instituției sau transmise prin poștă sau curier, ori prin mijloace electronice sau formulate în sistemul informatic (caz în care este nevoie de semnătura electronică calificată). Documentele tehnice de cadastru pot fi consultate de proprietari până la finalul lunii noiembrie. Pentru mai multe informații, cetățenii sunt așteptați la sediul Primăriei Săpata.
