stoenesti drumDrumul de acces spre Schitul „Sfântul Ierarh Modest” din satul Cotenești a fost complet modernizat de autoritățile comunei Stoenești. După îndelungi tergiversări pricinuite de opoziția anumitor aleși locali și aproape doi ani de așteptare, drumul către așezământul religios a fost asfaltat în luna septembrie. Lucrările s-au desfășurat pe o lungime de 2,3 km, investițiile fiind susținute din bugetul localității. Anterior, infrastructura drumului a fost reabilitată prin lucrări de pietruire, amenajare șanțuri pentru scurgerea apelor pluviale și realizarea podețelor. Schitul „Sfântul Ierarh Modest” din comuna Stoenești atrage din ce în ce mai mulți pelerini, atât din Argeș cât mai ales de pe alte meleaguri, biserica schitului fiind plină în fiecare duminică.

Suplimentare sursă de apă în satul Slobozia

Proiectul privind suplimentarea sursei de apă în satul Slobozia se apropie cu pași repezi de concretizare. Proiectarea lucrărilor este aproape finalizată, investiția urmând să deservească un număr de aproximativ 400 de gospodării. ”În linii mari, vrem să facem o nouă rețea de apă pentru satul Slobozia. O gospodărie de apă completă, cu captare prin puțuri forate în albia râului Dâmbovița, bazin de înmagazinare a apei și stație de clorinare. Prin această investiție ne dorim să oferim cetățenilor apă potabilă de bună calitate și un debit mai mare în rețea. Vom păstra în funcțiune și actualul sistem de alimentare cu apă a satului Slobozia.”, declară primarul Ion Marin. De altfel, o lucrare de suplimentare a sursei de apă este luată în calcul de autoritățile din Stoenești și pentru satul Piatra. Lucrarea ar urma să fie realizată anul viitor, în funcție de fondurile disponibile în buget. În paralel, la nivel local continuă lucrările la rețelele de apă și canalizare din satele Bădeni și Cotenești, în cadrul proiectului derulat prin Programul ”Anghel Saligny”.