barlaComuna Bârla și locuitorii săi se pregătesc de sărbătoare întrucât în prima zi a lunii august are loc o nouă ediție a tradiționalului festival folcloric „Hora ca la Bârla”.  Așadar, sâmbătă, 1 august, cetățenii comunei și toți iubitorii de folclor autentic sunt așteptați să petreacă la sărbătoarea comunității de pe Valea Cotmenei.  Va fi o zi plină de tradiții, muzică, voie bună și momente artistice deosebite. De la ora 16 se va desfășura Concursul Național de Dansuri Populare „Floare de câmpie „ – Prof. Dumitrescu Voicu  ediția a XIII-a, iar de la ora 19 încep manifestările dedicate Zilei Comunei Bârla și tradiționalul festival de dansuri populare „Hora ca la Bârla”. Atmosfera de petrecere va fi întreținută de Taraful Cătălin Iancu. Pe scenă va urca și interpreta de muzică populară Emilia Dorobanțu. Autoritățile comunei Bârla îi invită pe toți cei care iubesc folclorul și tradițiile să participe la această sărbătoare de suflet! 

„Vă invit să veniți alături de familie, prieteni și cei dragi pentru a petrece împreună o zi dedicată comunității noastre, valorilor autentice și tradițiilor care ne definesc. Vă aștept cu drag să fim împreună și să demonstrăm, încă o dată, că Bârla este o comunitate unită, primitoare și mândră de identitatea sa.”, a transmis primarul Gheorghe Voicu.