La nivelul comunei Hârsești se fac eforturi pentru finalizarea și recepționarea proiectelor contractate prin PNRR până la data de 31 august - termenul limită de implementare. Construcția unor locuințe pentru tineri, eficientizarea energetică a Căminului Cultural Hârsești și a Școlii Gimnaziale Hârsești, stații de reîncărcare a vehiculelor electrice și elaborarea PUG-ului în sistem GIS sunt proiectele administrației publice locale care trebuie duse la bun sfârșit până la venirea toamnei.
În altă ordine de idei, demararea altor două proiecte este condiționată de obținerea avizelor pentru lucrări de la Consiliul Județean. ”Este vorba despre rețeaua de gaze prin Programul ”Anghel Saligny”, respectiv despre înființarea sistemului de canalizare în satul Martalogi, prin Administrația Fondului de Mediu. La gaze am inițiat licitația cu clauză suspensivă și sper că administrația județului va înțelege oportunitatea și necesitatea acestui proiect pentru comuna Hârsești și ne va elibera avizul. Referitor la canalizare, și aici avem nevoie de aviz pentru lucrări pe tronsonul de 1,2 km din DJ 679, pe care se suprapun lucrările cu cele de asfaltare”, declară primarul Ionel Moloiu.
An excelent la „păioase”
Ne aflăm în plin sezon agricol, iar rezultatele la recoltarea cerealelor păioase prevestesc un an excelent pentru fermieri. ”Din punct de vedere al recoltelor, va fi un an foarte bun. Am avut precipitații și iarna și primăvara, așadar rezervele de apă au fost refăcute. Va fi un an agricol de excepție, iar agricultura va salva economia anul acesta. Pe lângă producțiile bune însă, pentru un sezon rentabil trebuie luat în calcul și prețul de vânzare a cerealelor”, afirmă edilul comunei Hârsești.
