Un nou proiect pe fonduri europene al Primăriei Recea a fost admis la finanțare în cadrul măsurilor derulate prin GAL Lunca Argeșului. Este vorba despre o inițiativă ce vizează digitalizarea administrației publice locale, prin achiziția de infrastructură IT (calculatoare, echipamente de rețea, servere) și dotarea sediului administrativ cu sistem de aer condiționat. Urmează semnarea contractului de finanțare a lucrărilor și implementarea proiectului. În ceea ce privește investițiile în derulare la nivel local, în cea mai mare parte finanțate din fonduri PNRR și AFM, acestea au ritm bun de lucru.
”În perioada următoare vom finaliza proiectele de reabilitare energetică a clădirilor școlilor și grădinițelor. Se lucrează, de asemenea, la platforma pentru depozitarea și valorificarea gunoiului de grajd, unde lucrările au ajuns la 40%. Utilajele din proiect au fost achiziționate și livrate, sunt convins că ne vom încadra cu această investiție în termenul stabilit. În scurt timp începe și montarea cele două stații de reîncărcare a vehiculelor electrice”, declară primarul Doru Dragu.
