boteni 2 latPrimăria comunei Boteni va achiziționa două vehicule de tip UTV, destinate intervențiilor rapide pentru stingerea incendiilor. Proiectul este finanțat din fonduri europene, prin intermediul Grupului de Acțiune Locală. Noile Dotări vor sprijini SVSU în intervențiile în zonele greu accesibile ale comunei, în special pe drumurile de deal și forestiere, unde accesul autospecialelor clasice este dificil sau imposibil. „Aceste UTV-uri erau absolut necesare pentru comuna noastră. Avem o zonă predominant de deal, cu multe drumuri în pantă, serpentine și căi de acces greu practicabile pentru autospecialele mari. În ultimii ani ne-am confruntat cu incendii în zone unde intervenția a fost îngreunată tocmai din cauza accesului dificil. Prin această achiziție putem interveni mult mai rapid și eficient, ceea ce înseamnă un plus de siguranță pentru oameni și pentru gospodării.”, a declarat primarul Vasile Leau.

 Lucrări la sala de sport

În paralel, administrația locală continuă implementarea mai multor proiecte importante pentru dezvoltarea comunei. Lucrările la sala de sport din localitate sunt în plină desfășurare, investiția fiind realizată printr-un proiect finanțat de Compania Națională de Investiții.
Boteni sala sportDe asemenea, s-a încheiat proiectul derulat cu fonduri prin Administrația Fondului pentru Mediu, prin care Primăria a achiziționat fose septice pentru gospodăriile unde realizarea rețelei de canalizare nu era posibilă din punct de vedere tehnic.
”Totodată, au început lucrările pentru amenajarea parcului fotovoltaic al comunei, investiție care va contribui la reducerea costurilor publice cu energia. Un alt proiect major aflat în derulare este cel privind alimentarea cu gaze naturale a comunei, realizat în asociere cu localitățile Hârtiești, Vulturești și Davidești. Suntem în prezent în faza obținerii avizelor, urmând ca în perioada următoare să fie organizată licitația pentru execuția lucrărilor.”, a mai punctat edilul șef.