darmanesti 1 inaltAdministrația din Dârmănești s-a înțeles cu Consiliul Județean Argeș pentru preluarea în administrare unei porțiuni de 800 de metri din DJ 731D, în vederea modernizării acestui tronson cu fonduri proprii. Drumul deservește locuitorii din Valea Nandrii. „CJ Argeș a modernizat anul trecut acest drum pe o lungime de 3 km, și a mai rămas de asfaltat o porțiune de 800 de metri. Ne-am înțeles cu ei să preluăm noi în administrare această porțiune, pentru a o moderniza cu bani de la bugetul propriu, pentru că DJ 731D este o cale rutieră extrem de utilă locuitorilor din Valea Nandrii. Peste 300 de familii locuiesc în acea zonă. Deja se lucrează la proiectare. Tot anul acesta vom asfalta un tronson de drum în zona Gestamp, de-a lungul canalului colector în lungime de 800 de metri amenajat acolo în această primăvară, și alte două drumuri, la Piscani (Drumul Iuzii) și Negreni (Mesteceni).”, precizează primarul Emilian Ciolan

 

Imediat după aprobarea bugetului, la Dârmănești vor demara lucrările la noul dispensar uman al comunei, ce va fi ridicat pe locul actualei clădiri. Noua construcție va cuprinde trei cabinete pentru medicii de familie, un cabinet stomatologic, unul de kinetoterapie și un laborator destinat recoltării de analize. În vederea ducerii de bun sfârșit a acestei investiții, administrația comunei speră într-un ajutor financiar din partea CJ Argeș.
Tot după adoptarea bugetului vor fi finalizate și lucrările la sala de sport de la Școala Gimnazială. Mai trebuie montat tartanul și de achiziționat dotările specifice, după care elevii unității de învățământ se pot bucura din plin de această investiție.