,,Am cunoscut lumea satului de odinioară din povestirile bunicilor, părinților, ale unor trăitori din acele timpuri dar și din amintirile copilăriei mele. Hora era una dintre cele mai complexe manifestări folclorice ale satului. Era un fast al localității rurale. 

Nenea Radu Cumpenașu (1927-2011), bun cunoscător al tradițiilor din satul Șerbănești, mi-a descris Hora Satului. Aceasta se desfășura în aer liber, pe poiana la marginea satului sau la intersecția drumurilor, iar iarna în localul școlii. Aici veneau tinerii și maturii să joace, iar bătrânii să se întâlnească pentru a afla ultimele noutăți, ori să depene amintiri. Petrecerea era săptămânală, duminica și în zilele de sărbători religioase, de la amiază până înserat. Horele țărănești se întrerupeau doar în timpul marilor posturi religioase ale anului (Paște, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Sfânta Maria și Crăciun). 

Flăcăii erau cei care angajau lăutarii, stabileau plata și „cinstea”, (țuiculița) pe care o beau la terminarea horei, pe înserate. 

Bătrânii povesteau ca primele hore și târguri( bâlciuri) se desfășurau pe poiana lui Niță al lui Pavelescu, situată pe terenul unde este acum gospodăria lui Ionel Alexe. Cu timpul, acestea au fost mutate în diferite locuri: în poiana lui Radu Bălteanu, în poiana din spatele casei locuitorului Marin Pațurcă, tatăl Tatianei Șerban, și la răspântia drumurilor din dreptul locuitorului Florian Pavelescu (Moțică). Aceste amplasamente ale horelor s-au menținut până la al Doilea Război Mondial (1945). Locuitorul Gheorghe Rizea mi-a spus: „Noi, băieții, veneam la hora în costum popular, aveam cămăși cu râuri pe piept și pe poale. Ni le coseau uneori mamele, când aveau timp, și surorile. Fetele aveau prilejul să-și etaleze iscusința de a țese și coase și poale pentru șorțuri sau fote. Iile și șorțurile erau cumpărate din târgurile muscelene”.

„Ieșitul la horă” constituia un eveniment important din viața tinerelor fete de la sat și al băieților. Aceste eveniment avea loc în prima zi de duminică de după Paști, adică a doua zi. Fetele care ieșeau pentru prima dată la horă se pregăteau cu un an înainte. Coseau pe ascunselea iile pentru a nu le fi furate modelele pe care le luau de la rude din alte sate. Așadar, fiecare ie scoasă la hora avea model unic. În sat se povestea că domnișoara Elena lui Nae al lui Niță (după căsătorie, Giuglan) în anul 1935 i-a rupt în horă ia unei fete care avea același model ca pe ia ei. De unde? Mama fetei era de ajutor în gospodăria tatălui ei și... i-a furat modelul pentru ia fiicei sale. Mare a fost umilința tânăra copilă! 

Flăcăii se interesau din timp despre fetele care ies la horă, ce zestre aveau, de atitudinea părinților. Se știa că „Ieșirea la horă” însemna pregătirea pentru măritiș. Băieții care aveau serviciul militar erau considerați buni pentru însurătoare. 

Când tarafurile începeau să cânte, băieții se prindeau în horă mare. La un moment dat, câte un băiat se desprindea și o lua la horă pe fata care îi era dragă, nu înainte de a cere permisiunea mamei - toate fetele erau însoțite de mame (fata trebuia să aibă încuviințarea). Și așa, pe rând, erau invitate fetele de dans. După pauză intrau în horă și tinerii căsătoriți și cei mai maturi, astfel că hora era…mare, așa cum se și numea: Hora Mare.

Ținuta tinerilor era dreaptă, privirea deschisă, fața zâmbitoare. Acestea arătau trăsăturile de caracter ale fiecărui dansator. De la acest moment de sărbătoare nu lipsea spiritul civic, oglindit în strigături atât de cunoscute și astăzi: „Cine joacă lângă mine/Toată vara-i merge bine! /Cine joacă lângă altul/ Toată vara o doare capul!” și „Pentru badea care-mi place/Zece zile-n câmp aș face!/Însă, pentru cel ce mi-i urât, /Una fac… și-mi pare mult!” 

Menționez că în satul Sărbănești au existat mai mulți lăutari: Cavaciu - vioară, mort în Primul Război Mondial, Nae Țiganu - țambal, tânărul Gheorghe al lui Zoantă, mort în al Doilea Război Mondial, Ion al lui Zoanța, contrabas, Ilie al lui Marin Pațurcă - caval, Tică Neagoe - vioară, Tudor Țăcăneală (Zamfir) - vioară. La horele bâlciurilor erau invitați și lăutari din satul Rociu, renumiți pentru că ei pregăteau tinerii în acest domeniu. Astfel, vestiții lăutari Fane Lăutaru, Radu Mazilu, Florea I Lăutaru, erau maeștrii în această artă. La fel și cei din Gliganu… 

Îmi amintesc cu drag de prima mea prindere în hora. Aveam 18 ani... Timiditatea mă însoțea deși învățasem de la surorile mele mai mari toate dansurile populare care se jucau la acea vreme: Hora Mare, Hora în două părți, Hora lui 22, Boiereasca, Ungurica, Sârba. Cel mai îndrăgit dans popular românesc „Ciuleandra”, la început cu pași lenți, apoi din ce în ce mai accelerat, în 3-4 hore mici de cca 8 persoane, hore ce se roteau una după alta, era cel mai solicitant din punct de vedere al rezistenței. A trecut ceva timp până l-am învățat. Lăutarii cântau din ce în ce mai repede și mai tare, sperând că vor obosi dansatorii, dar... nici vorbă, se opreau numai atunci când hotăra cel care a comandat jocul.” 

 

„După 1990, satele românești s-au schimbat. Ele își modifică fizionomia, încercând din răsputeri să se adapteze situațiilor noi. Odată cu aceste modificări, se modifică și sistemul de valori ale culturii populare, ba mai mult, mentalitatea oamenilor. Ca edil al comunei nu am stat nepăsător și, printre alte valori culturale, am reînviat în urma cu cinci ani Hora Satului. În paralel s-a înființat un ansamblu de dansuri, în cadrul căruia tinerii localnici, elevii mari și mici sunt instruiți de profesorul coregraf Dulescu, incluzând în repertoriul ansamblului jocuri populare vechi și noi. Periodic inițiez în comuna noastră „Hora Satului”, care se desfășoară în cele trei cămine culturale și în Casa de Cultură „Ilie Predescu” din Șerbănești. M-a surprins faptul că în horă se prind și cei bătrâni, satisfacția lor fiind mare că nu au uitat să joace, dar și că rezistă, chiar și la sârbe. Ultima Horă a fost în după-amiaza zilei de 14 februarie 2026 la Căminul Cultural Gliganu, unde au participat și locuitori ai comunei Suseni. 

 

Nu a fost ușor să îmbogățim zestrea culturală a comunei cu trei seturi de costume tradiționale. Astfel, avem în dotare câte un set de costume populare pentru copiii care compun Ansamblul „Floricica de câmpie”, un set pentru Grupul Vocal feminin „Floare de câmpie” și un set pentru Grupul Vocal al preoților, „Dâmbovnicul”.  La fiecare Horă Sătească am avut grijă să pregătesc câte o surpriză tuturor participanților: copii, tineri, maturi, bătrâni, dar și celor care au venit din comuna Suseni. Împreună ne-am bucurat de gogoșile calde, dar și de feliile de cozonac pe care le-am servit în pauza dintre dansuri. Pe înserat, dansatorii și cei prezenți se îndreptă către casele lor mulțumiți că au petrecut o după-amiază minunată și cu rugămintea de a mai organiza și alte activități culturale.”

 

Pe 23 aprilie, cu ocazia Zilei Școlii „Gheorghe Mocanu” Șerbănești, conducerea unității de învățământ împreună cu administrația locală i-a omagiat pe toți cei care au instruit generații și generații de elevi. 

A avut loc o slujbă religioasă, în cadrul căreia au fost pomeniți dascălii care au activat de-a lungul timpului în cadrul unităților de învățământ de pe raza comunei. Au luat cuvântul foști și actuali profesori și învățători, primarul Aurel Bălășoiu, iar copiii Școlii Gimnaziale au susținut un program artistic.