Tipărire

schitu golesti 3 inaltAlături de Apele Române, în baza unui protocol, Primăria Schitu Golești realizează o serie de lucrări pentru recalibrarea unor drumuri afectate de precipitațiile abundente din toamna anului trecut. În paralel, se lucrează la extinderea canalizării. ”În urma unor cod portocaliu de precipitații din luna noiembrie 2025, din cauza umflării apelor Râului Târgului și a ploilor, s-au produs eroziuni ale unor drumuri de lângă albia râului, ceea ce a dus la distrugerea căilor de acces respective. Lucrăm împreună cu cei de la Apele Române, care în baza unui protocol ne-au pus la dispoziție utilaje, pentru reprofilarea cursului de apă și recalibrarea drumurilor. Intervenim concomitent și pe lângă podurile aflate în zonă, pentru a împiedica eventualele destabilizări și infiltrații ulterioare.”, a declarat primarul Vasile Miriță.

Concomitent, s-au făcut progrese la lucrările din cadrul celei de a treia etapă a extinderii sistemului de canalizare, proiect derulat cu fonduri prin Programul Anghel Saligny. ”S-au montat cele două stații de pompare pe care le aveam prevăzute pentru aceste extinderi, rămânând de adus și montat cele două module de epurare. În același timp, se continuă refacerea carosabilului acolo unde s-a îngropat conducta. Sistemul este funcțional, chiar și până la montarea celor două module de epurare, dat fiind deocamdată numărul branșamentelor. Sperăm ca antreprenorul să se încadreze în termenul de finalizare, care este octombrie anul acesta.”, afirmă edilul șef.
Cât de curând va avea loc recepția finală a primului proiect de modernizarea a iluminatului public din localitate, urmând ca pentru cel de-al doilea proiect similar să înceapă procedura de achiziție. Ambele investiții sunt realizate cu fonduri prin AFM.
 
Anunț important!
Primăria Schitu Golești anunță că au fost publicate rezultatele lucrărilor de cadastrare a proprietăților din comuna Schitu Golești (cadastru sistematic) pe sectoarele: 
# 14 - cuprins între Str. Avicola - DN 73 - Str. Ezilor - linia CFR, satul Schitu Golești;     
# 21 - cuprins între Str. Bisericii - DN 73 - Str. Burnești - Zăvoi Râul Târgului, satele Schitu Golești și Lăzărești; 
# 24 - cuprins între Str. Cârstoiu - DN 73 - Str. Predoiești - linia CFR, satul Lăzărești.
Este foarte important ca fiecare proprietar de pe aceste sectoare (indiferent dacă a avut sau nu carte funciară) să se prezinte la Primărie pentru a verifica dacă datele înscrise pentru proprietatea sa sunt corecte.
Proprietarii sunt rugați să se prezinte la sediul Primăriei, Compartimentul agricol cu actele de proprietate și cartea de identitate (buletin).
În cazul în care observați greșeli sau neconcordanțe, puteți depune cerere de rectificare, însoțită de documente doveditoare, până la data de 21.06.2026.
Această etapă este esențială pentru înscrierea corectă a proprietăților în cartea funciară.