Fără buget aprobat din cauza întârzierilor la nivel național și după două luni de iarnă autentică, speranțele administrației locale în ceea ce privește reluarea cât mai curând cu putință a proiectelor de investiții se leagă de rapiditatea cu care Guvernul va întocmi, iar Parlamentul va adopta proiectul de buget pe 2026. ”Momentan, nicio primărie nu își poate face calcule. Așteptăm să vedem ce decide Guvernul cu privire la cotele pentru echilibrarea bugetelor locale. În această situație nu se pot angaja proiecte sau lucrări, și nici vremea nu a fost prielnică pentru lucru. Ar fi bine totuși ca până la Paște să avem un buget aprobat, astfel încât să stabilim ce lucrări putem susține anul acesta”, afirmă primarul Georgel Burcea.
La nivel local prioritară este finalizarea Centrului cu Aport Voluntar (CAV) pentru colectarea deșeurilor. Gradul de realizare a lucrărilor este de 50%, iar termenul de finalizare al acestora este în toamnă. De asemenea, după aprobarea bugetului de stat, autoritățile comunei Râca vor semna cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) un contract de finanțare pentru un proiect de modernizare a iluminatului public. În localitate vor fi instalate 260 de corpuri de iluminat cu tehnologie led, coordonate printr-un sistem de telegestiune. Este primul proiect de acest tip ce urmează a fi implementat în comuna Râca, iar investiția va asigura modernizarea rețelei de iluminat în jumătate din localitate. Autoritățile vor depune proiect pentru reînnoirea rețelei de iluminat și pentru cealaltă jumătate a comunei.
Primăvara, anotimpul renașterii, al trezirii la viață, face din 8 Martie o zi plină de feminitate, zâmbete și căldură sufletească. La mulți ani, doamnelor și domnișoarelor!
Primăria și Consiliul Local Râca
Primar, Georgel Burcea
