Până la momentul în care va fi aprobat bugetul la nivel național, pentru ca mai apoi să se poată face calculele pertinente și reale pentru bugetele locale, conducerea administrației din comuna Cepari nu se hazardează să facă nicio simulare sau estimare în ceea ce privește investițiile din acest an. În mod cert, la momentul de față sunt în implementare trei proiecte, toate cu fonduri europene, iar planurile de viitor în ceea ce privește alte obiective de investiții vor prinde contur după ce se vor cunoaște sumele de care comuna va dispune pentru anul în curs. ”Avem în derulare investiția privind amenajarea platformelor pentru gunoiul de grajd, proiect care va fi, cu siguranță, finalizat până în vara acestui an. Licitația a fost adjudecată și urmează dotarea cu utilaje și realizarea platformelor. Alte două proiecte pentru care localitatea a obținut fonduri și s-au semnat contractele de finanțare vizează modernizarea iluminatului public - montarea a aproximativ 500 de lămpi noi, ecologice, cu teledetecție. Asta înseamnă că vom avea iluminat modern în toată comuna. Banii pentru acest obiectiv provin de la Agenția Fondului de Mediu.”, a declarat primarul Cristian Ciobanu.
Deocamdată, proiectul pentru înființarea unui parc fotovoltaic care să producă energie electrică verde pentru a acoperi consumul instituțiilor publice și iluminatul public stradal, rămâne în stand-by. ”Sunt în dezbatere noile condiții care trebuie îndeplinite pentru a primi aceste fonduri. Practic, s-a propus creșterea la aproape dublu a consumului de energie care este necesar ca o comună să îl aibă, ca să fie eligibilă la finanțare. Dacă noul ghid va suporta aceste modificări, probabil că nu se vor mai putea accesa fonduri pentru înființarea unui parc fotovoltaic, decât dacă se fac asocieri între localități.”, a explicat șeful executivului.
Din bugetul propriu, dacă acesta va fi similar cu cel de anul trecut, conducerea administrației își propune continuarea investițiilor în extinderea sistemului de alimentare cu apă. ”Asta ne dorim în primul rând - să continuăm extinderile la rețeaua de alimentare cu apă și să facem modernizări acolo unde este nevoie. Despre modernizarea infrastructurii rutiere din fonduri proprii nu cred că poate fi vorba, în condițiile în care 1 km de asfalt costă enorm. Vom finaliza lucrările de modernizare ale DC 245, unde mai trebuie realizate șanțuri betonate, iar în rest, decidem abia după ce vedem cifrele bugetare pe care ne putem baza anul acesta.”, a concluzionat edilul din Cepari.
Să purtați mereu în suflet spiritul primenitor al acestui anotimp, să aveți parte de o viață plină de împliniri, dragoste și armonie! La mulți ani doamnelor și domnișoarelor, de 8 Martie!
Primăria și Consiliul Local Cepari
Primar, Cristian Ciobanu
