Într-un an în care au predominat măsurile de austeritate, iar banii pentru susținerea proiectelor locale au fost semnificativ mai puțini, autoritățile comunei Recea au dovedit că pot face treabă chiar și în aceste condiții. Astfel, în 2025 au fost finalizate proiecte importante, precum cel de asfaltare a 9 km de drumuri prin Programul ”Anghel Saligny” sau Unitatea Medico-Socială din centrul comunei, dar s-au și accesat fonduri pentru noi investiții de anvergură cum ar fi reabilitarea Căminului Cultural, amenajarea unei rampe pentru gestionarea gunoiului de grajd sau construcția unui parc fotovoltaic care să susțină consumul public. ”2025 a fost un an greu, cu un cadru economic aspru, cu restricții și măsuri în detrimentul dezvoltării. Dar, trebuie să știm să ne adaptăm la fiecare situație, să gestionăm fiecare problemă în parte. Fără această capacitate de adaptabilitate, nu putem merge mai departe, indiferent cât de grele sunt vremurile. Ceea ce a ajutat cel mai mult în cazul nostru a fost unitatea echipei din cadrul Primăriei Recea. Sunt mulțumit de colegii mei, există colaborare între noi și datorită acestei echipe închegate am reușit să aducem fonduri pentru proiecte noi care vor demara în 2026”, a declarat primarul Doru Dragu.
Daruri pentru elevi și preșcolari
În altă ordine de idei, bucuria sărbătorilor de iarnă, și mai ales a venirii lui Moș Crăciun, a cuprins comunitatea școlară din localitate. Înainte de intrarea în vacanță, elevii și preșcolarii din comuna Recea au colindat autoritățile locale și au fost răsplătiți cu daruri generoase.
În prag de mare sărbătoare creștină, vă urăm fericire și sănătate, clipe minunate alături de cei dragi, un An Nou cu putere de muncă și cât mai multe împliniri!
Sărbători fericite! La mulți ani!
Primăria și Consiliul Local Recea
Primar, Doru Dragu
