Din decembrie, cadrele didactice și elevii din Șuici, întreaga comunitate, se mândrește cu o unitate de învățământ ca nouă, reabilitată, modernizată și dotată din fonduri europene dar și din bugetul local și bugetul Consiliului Județean Argeș. La festivitatea de inaugurare au ținut să participe zeci de copii, însoțiți de părinți, toți curioși să vadă cum arată școala renovată, în ale cărei săli de clasă preșcolarii și școlarii au revenit începând cu 8 decembrie.
Au fost întâmpinați de reprezentanții administrației locale - conducerea Primăriei și reprezentanți ai Consiliului Local, care i-au avut alături pe președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, prefectul județului, Ioana Făcăleață, parlamentarul Remus Mihalcea, inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu.
„Niciodată un efort nu este mare când este vorba de copiii noștri. Și așa străbatem niște vremuri neprielnice. Vreau să felicit Consiliul Local, conducerea Primăriei, pentru că s-au gândit la o asemenea investiție, o investiție în viitorul copiilor din comună. Un gând bun pentru cadrele didactice, cu rugămintea de a se implica într-o măsură cât mai mare în formarea acestor copii, căci fără știință de carte, nu vor avea nicio șansă de a reuși cu adevărat în viață!” - Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș.
„Mă bucur să văd că de acum elevii din Șuici vor avea condiții de studiu la standarde europene. Este rezultatul unui efort comun și al unor proiecte bine gândite și duse la capăt cu seriozitate: modernizarea și eficientizarea energetică dar și dotarea școlii cu echipamente IT, mobilier nou și materiale didactice. Felicit administrația locală din Șuici - pe primarul Constantin Iatagan și pe viceprimarul Cateluța Marinescu - pentru determinare și pentru modul în care au reușit să transforme această unitate de învățământ într-un spațiu adecvat pentru cerințele vremurilor pe care le trăim. Mulțumesc Consiliului Județean Argeș pentru sprijinul financiar oferit autorității locale și pentru că de fiecare dată susține investițiile în unitățile de învățământ și educație. Iată că se poate. Cu muncă, cu colaborare și cu dorința de a face bine comunității.” - Ioana Făcăleață, prefect de Argeș.„Eu am convingerea că pentru orice comunitate, mai presus de drumuri asfaltate, apă la robinet, canalizare ori gaze, stau Biserica și Școala. Aceste două edificii ne adună, ne unifică pe toți, sunt principalii factori care influențează comunitatea și pe fiecare dintre noi, în drumul pe care ni-l alegem în viață. Nu pot fi decât extrem de bucuros că în mediul rural ființează încă o școală la standarde europene. Multe școli din orașe nu arată ca cea de șa Șuici! Astfel de investiții, coroborate cu dedicarea dascălilor, reduc semnificativ mult-discutatele diferențe dintre urban și rural, în ceea ce privește învățământul.” - Dumitru Tudosoiu, inspector școlar general, ISJ Argeș.
„Pe lângă lucrările de eficientizare energetică a clădirii, finanțate din fonduri europene, prin PNNR, cu acceptul Consiliului Local, administrația din Șuici a realizat la interior o serie de reparații curente și finisaje, cu bani de la buget și sprijin financiar de la CJ Argeș. Mulțumesc tuturor celor care și-au dat concursul ca această școală să arate acum ca nouă! Ne bucurăm astfel de rezultatul unei munci în echipă. Avem o școală modernă, europeană, care oferă condiții excelente pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ. Sper din tot sufletul ca acest efort să fie răsplătit pe măsură, prin rezultatele la învățătură pe care elevii Școlii „Toma Brătianu” le vor obține pe viitor, rezultate ce vor constitui premisele unui drum frumos în viață, pentru fiecare dintre ei.” - Constantin Iatagan, primarul comunei Șuici.

