În cursul lunii noiembrie, autoritățile județului au efectuat o vizită de lucru pe șantierul Drumului Județean 659 Ștefan cel Mare - Bradu, în comuna Ștefan cel Mare. Însoțiți de primarul Ion Parpală, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, prefectul Ioana Făcăleață și administratorul public Marius Cristian Puiu au mers în teren pentru a vedea stadiul lucrărilor și felul în care acestea avansează. ”În prezent, se lucrează mai intens pe raza comunei Mozăceni. În comuna noastră au mai rămas de executat aproximativ 15% din lucrări. Se lucrează la alei și șanțuri betonate. Mulțumesc Consiliului Județean Argeș pentru această investiție importantă, care va aduce beneficii întregii comunități - agenților economici, agricultorilor și tuturor celor care tranzitează zona. Vom avea condiții europene și siguranță sporită pentru șoferi și pietoni, iar acest proiect va contribui semnificativ la dezvoltarea comunei”, a declarat primarul comunei Ștefan cel Mare, Ion Parpală.