Tipărire

76Un nou proiect al administrației publice a comunei Valea Iașului a intrat pe ultima sută de metri în ceea ce privește realizarea. Este vorba de un centru de informare turistică, denumit conform proiectului ”Centru Local de Informare Turistică în zona superioară a râului Vâlsan (comunele Valea Iașului, Mușătești și Brăduleț) în comuna Valea Iașului, județul Argeș, și dezvoltarea și marketingul serviciilor turistice”.

”Clădirea este realizată integral. Valoarea de finanțare a proiectului este de 115.000 de euro și urmează să efectuăm ultimele plăți constructorului până la finalul lunii august, astfel încât să putem duce documentele necesare plății, cererea de plată. Primăria Valea Iașului a găsit soluții, în sensul că am identificat și folosit resurse financiare pentru a plăti toți banii, astfel încât să facem o singură cerere de plată, și nu două, așa cum se întâmplă de obicei în cazul unor astfel de proiecte. Am făcut niște virări de credite între capitolele bugetare pentru a putea executa lucrările la Centrul de Informare Turistică. Pe baza acestei cereri de plată, din fonduri externe ne vor fi rambursați banii folosiți pentru realizarea obiectivului. Cererile de plată pot fi depuse până la data de 30 septembrie 2015, iar noi estimăm că o vom depune pe a noastră la data de 15 septembrie. Și asta pentru că cererea de plată trebuie să fie însoțită de certificatul energetic, de autorizația de funcționare și de recepția la terminarea lucrărilor, procedee care mai durează ceva timp. În orice caz, cu siguranță, cererea de plată va fi depusă la termen”, ne-a declarat primarul Nicolae Barbu. Construcția Centrului de Informare Turistică din comuna Valea Iașului a început în iulie 2014, iar acesta este amplasat în satul Mustățești, în imediata apropiere a firmei Dr. Oetker. Centrul de Informare Turistică din localitate va oferi informații turistice pentru zona căruia îi este destinată (comunele Valea Iașului, Mușătești și Brăduleț) și, suplimentar, având în vedere apropierea de Barajul Vidraru, despre toată zona de nord a județului Argeș.