Declinul demografic afectează din ce în ce mai multe școli din mediul rural, unul dintre efectele reducerii numărului de elevi fiind creșterea numărului de clase cu predare în regim simultan. Se întâmplă acest fenomen și în comuna Poienarii de Muscel, acolo unde, începând din acest an școlar, elevii claselor I-IV vor învăța în sistem simultan. ”Școala este modernizată, complet dotată prin PNRR, totul este pus la punct, însă ne confruntăm și noi cu o scădere semnificativă a populației școlare. Cei mici, copiii din învățământul primar, vor învăța în regim simultan”, declară primarul Ion Banzea. La Școala Gimnazială nr. 1 Poienarii de Muscel sunt înscriși aproximativ 130 de elevi. Parc fotovoltaic la Groșani
Conducerea Primăriei a semnat de curând contractul de finanțare a proiectului de realizare a unui parc fotovoltaic în comună. Investiția beneficiază de fonduri europene alocate prin Ministerul Energiei, iar parcul va fi amenajat în extravilanul localității, în punctul ”Islaz Groșani”. Investiția va aduce beneficii economice pe termen lung, prin reducerea cheltuielilor cu energia electrică, permițând astfel redirecționarea resurselor către alte proiecte de dezvoltare locală.
Clădiri publice în renovare
Pe de altă parte, noi fonduri din PNRR au fost alocate pentru lucrările de creștere a eficienței energetice a clădirilor publice din comună. Lucrările la cele trei obiective, dispensarul din satul Poienari și căminul cultural și dispensarul din satul Jugur, sunt realizate în proporție de 85-90% și vor fi gata până la finalul anului. Pentru aceste investiții a fost accesată suma de 2.183.497 lei, prin PNRR.
