suseni 1 latPână la clarificarea continuării proiectului de asfaltare derulat prin Programul de Investiții ”Anghel Saligny”, autoritățile comunei Suseni au demarat două lucrări de interes public, cu fonduri proprii. Este vorba despre proiectele ”Modernizare rețea de alimentare cu apă în satele Cerșani, Suseni și Găleșești, pe aliniamentul DJ 659”, respectiv ”Modernizare DC 344 și bretea de legătură cu DC 112, lungime totală de 0,7 km”. 
”La rețeaua de apă înlocuim conductele pe o lungime de 3,7 km, în cele trei sate traversate de drumul județean. Drumul a intrat în proces de modernizare și vrem să avem gata aceste reabilitări până când lucrările vor demara pe teritoriul comunei noastre. După schimbarea conductelor se va realiza branșarea gospodăriilor la noua rețea”, precizează primarul Doru Radu. Investiția este realizată în regie proprie de autoritățile din Suseni, prin societatea din subordinea Primăriei, SC Edil Expert Publiserv Suseni. 
În ceea ce privește lucrările pe DC 344, acestea se desfășoară în satele Găleșești și Țuțulești. Lucrările sunt executate cu fonduri din bugetul local și vin să completeze investițiile făcute prin proiectul finanțat în programul guvernamental ”Anghel Saligny”. 
Pe parcursul lunii iulie au fost efectuate lucrări și la rețeaua de iluminat public din localitate. Au fost montate lămpi stradale cu led în mai multe zone, parte a unui proiect integrat de modernizare și întreținere a rețelei de iluminat public din comuna Suseni.