36Noul an școlar va debuta sub auspicii bune pentru elevii și cadrele didactice din comuna Recea. Și asta pentru că, în ultimele luni, administrația publică locală s-a preocupat de îmbunătățirea infrastructurii școlare prin noi achiziții și investiții.

Astfel, la începutul lunii august, autoritățile din Recea au primit un nou microbuz școlar de la Guvern, acesta urmând să se alăture celuilalt microbuz pentru transportul elevilor deținut de primărie. Microbuzul are o capacitate de 16+1 locuri şi este dotat cu servodirecţie, sisteme electronice de asistenţă la frânare şi antipatinare, control al stabilităţii, cronotahograf și aer condiţionat. Și preșcolarii din comună vor întâmpina cu bucurie noul an școlar. Până la începerea cursurilor, autoritățile locale vor monta la fiecare grădiniță din localitate câte un loc de joacă pentru cei mici.  ”Montăm locuri de joacă la fiecare dintre cele trei grădinițe din localitate, două în satul Recea și una în satul Deagu. Achiziția locurilor de joacă a fost făcută cu fonduri proprii, fiecare loc de joacă costând 10.000 de lei. Ne bucurăm că putem oferi copiilor din localitate spații de joacă moderne, cu tobogane, balansoare, leagăne și tot ceea ce presupune un astfel de spațiu de agrement. De asemenea, am pus la punct toate școlile în vederea începerii noului an școlar. În toate unitățile s-a făcut curățenie, acolo unde a fost cazul au fost făcute reparații, și am aprovizionat cu lemne pentru iarnă. Vești bune sunt și pentru cadrele didactice. La rectificarea bugetară de la finalul lunii iulie, Guvernul a alocat suma de 83.000 de lei pentru cheltuielile de personal și plata hotărârilor judecătorești din învățământ. Astfel, profesorii își vor primi drepturile restante. Sperăm ca la următoarea rectificare bugetară, cel mai probabil în luna octombrie, să primim banii necesari pentru asigurarea salariilor până la finalul anului”, ne-a declarat primarul Marin Pană.
În ceea ce privește sumele alocate administrației locale pentru alte categorii de cheltuieli, acestea nu sunt foarte mari. Guvernul a alocat aproximativ 77.000 de lei, sumă care poate fi folosită doar pentru cheltuieli materiale (de funcționare), nu și pentru plata salariilor personalului din primărie, din cauza lipsei plafonului de salarizare.

Tractor nou
În altă ordine de idei, în această vară, administrația comunei Recea a făcut o achiziție importantă, și anume cea a unui tractor de 80 CP. Utilajul, cumpărat cu fonduri locale, urmează a fi folosit la salubrizarea localității, la lucrările de deszăpezire, la pietruirea drumurilor locale. Până la venirea toamnei, reprezentanții administrației locale intenționează să cumpere și o remorcă, pentru a mări gradul de utilitate al tractorului. La momentul actual, Primăria Recea mai are în dotare un autogreder și un buldoexcavator. Pe de altă parte, pentru proiectele de asfaltare a două drumuri comunale, DC 122 A (sat Goleasca) și drumul comunal din satul Orodel, la începutul lunii august, Primăria a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) decontul cheltuielilor aferente acestor investiții ce vor fi realizate cu fonduri pe OG 28/2013. Asfaltarea drumului comunal din satul Orodel costă 6 miliarde de lei, iar modernizarea celui din satul Goleasca, cu o lungime de peste 5 km, se ridică la aproximativ 48 miliarde de lei.