tigveni latDin punctul de vedere al investițiilor implementate și al proiectelor pentru care s-au obținut noi finanțări, 2023 a fost, în opinia primarului din Tigveni, Constantin Smeu, un an bun. „Sperăm să menținem cel puțin același ritm și anul viitor, pentru că avem obiective importante în derulare, dar și investiții noi, extrem de utile comunității.”, spune edilul de pe Valea Topologului.
De departe, cea mai importantă investiție derulată anul acesta este asfaltarea a aproape 10 km de drumuri, prin Programul „Anghel Saligny”. Opt din cele nouă tronsoane incluse în proiect au fost deja reabilitate, anul viitor urmând a fi asfaltat și cel de-al nouălea. O altă investiție, finalizată încă din vară, este extinderea grădiniței de centru și înființarea aici a unei grupe cu program prelungit. Se lucrează din plin la eficientizarea energetică a clădirii Școlii Bârseștii de Jos, cu bani europeni, prin PNNR. Imediat ce vremea va permite, lucrări similare vor fi demarate și la sediul administrativ al comunei. Tot prin PNNR, anul viitor vor fi puse în practică alte proiecte de interes: dotarea unităților de învățământ din comună cu mobilier, echipamente IT și materiale didactice, realizarea Planului de Urbanism General în format GIS, instalarea a două stații de alimentare pentru automobilele electrice. Cu bani de la Administrația Fondului de Mediu, iluminatul public va fi reabilitat tot anul viitor, prin montarea a 483 de lămpi cu consum redus, sistemul urmând a fi controlat prin telegestiune.   
Cel mai nou obiectiv pentru care s-a obținut finanțare se referă la introducerea rețelei de distribuție gaze naturale în localitate, proiect susținut prin Programul „Anghel Saligny”, și care va fi implementat în asociere cu comunele Cicănești și Sălătrucu. 
Nu în ultimul rând, cu ajutorul sponsorilor, administrația locală l-a invitat pe Moș Crăciun la Serbarea Pomului de Iarnă. Moșul a promis că va sosi cu desaga plină, pentru că toți preșcolarii și școlarii au fost cuminți!
 
Sărbătorile Crăciunului să vă aducă pace în suflet și să vă lumineze chipul de fericire! Să aveți parte de un An Nou plin de împliniri!
Sărbători fericite! La mulți ani!
Primăria și Consiliul Local Tigveni
Primar, Constantin Smeu