rociu 1Locuitorii comunei Rociu primesc o veste deosebită la final de an! Primăria Rociu a reușit să obțină finanțare pentru înființarea rețelei de alimentare cu gaze. Banii sunt alocați prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” și sunt destinați ADI (Asociație de Dezvoltare Intercomunitară) din care mai fac parte comunele Negrași, Teiu și Rătești. 

 

”Prin Ordin comun al Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și al Ministrului Energiei, s-a aprobat finanțarea proiectului ”Înființare rețea de distribuție gaze naturale în comunele Rociu, Negrași, Teiu și Rătești”, fiind alocată pentru început suma de 7,6 milioane de lei. Vom finaliza documentația tehnică a proiectului și anul viitor vom scoate la licitație lucrările de execuție a rețelei”, declară primarul Victor Mihai Bălășoiu. 
Serbare de Crăciun
Atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă se face deja simțită în localitate datorită iluminatului festiv montat de autorități în luna decembrie. De asemenea, Bradul de Crăciun a fost împodobit la Căminul Cultural Șerbănești, iar cei mici îl așteaptă cu entuziasm pe Moș Crăciun. La căminul din Șerbănești va avea loc tradiționala serbare de Crăciun, în cadrul căreia Moșul va împărți cadouri tuturor elevilor și preșcolarilor. Totul, bineînțeles, cu ajutorul autorităților locale, care au depus eforturi ca și anul acesta le ofere bucurii celor mici. 
 
La vremea luminată a Nașterii Domnului nostru Isus Hristos, la răscrucea timpurilor, vă dorim sănătate, împliniri, bucurii, viață lungă în pace și înțelepciune.
Crăciun Fericit! La mulți ani!
Primăria și Consiliul Local Rociu
Primar, Victor Mihai Bălășoiu