Tipărire

sapataCu o investiție din surse proprii finalizată în luna noiembrie, Primăria Săpata se află în situația ingrată de a nu putea achita lucrările executate și astfel obiectivul nu poate fi recepționat. Situația a survenit în urma adoptării Ordonanței 90/2023, care prevede reducerea cheltuielilor publice. ”Avem banii prevăzuți în buget pentru această investiție, asfaltarea DC 36 în satul Bănărești, dar nu putem plăti. Practic investiția este blocată. Nu numai că blochează investițiile, dar această ordonanță ne obligă să reducem cu 10% posturile din administrație.

În cazul nostru, până de curând ne-am chinuit să acoperim deficitul de personal din primărie, iar acum suntem nevoiți să dăm oameni afară. Categoric 2023 a fost un an greu din punct de vedere administrativ, a părut bine la început, dar spre final lucrurile s-au schimbat radical. La investiții stăm bine, a fost un an prolific din această perspectivă”, declară primarul Laurențiu Micu. 

În 2023, autoritățile comunei Săpata au asfaltat DC 437 în satul Drăghicești, prin Programul ”Anghel Saligny”, DC 36 în satul Bănărești (cu fonduri locale), au extins rețeaua de alimentare cu apă în satul Lipia, au amenajat un loc de joacă la Școala Gimnazială Bănărești, au accesat fonduri pentru modernizarea iluminatului public (prin AFM), dar și numeroase finanțări prin PNRR pentru diverse obiective: lucrări de eficientizare energetică la Școala Gimnazială Bănărești, dotarea școlii cu mobilier și echipamente digitale, amenajare stație de încărcare vehicule electrice, achiziție microbuz nepoluant, realizarea PUG-ului localității și a unei baze de date în format GIS. De asemenea, în asociere cu comunele Lunca Corbului și Stolnici, Primăria Săpata a depus la Guvern o solicitare de finanțare a rețelei de distribuție gaze naturale. Nu în ultimul rând, încă din anul 2020, la CNI a fost depus un proiect pentru modernizarea drumului care asigură legătura cu satul Dealu Bradului. ”Am crezut în promisiunile Guvernului de la acea perioadă și am depus proiectul la CNI. De atunci tot așteptăm să fie aprobată finanțarea investiției. Am făcut adrese peste adrese, de fiecare dată ni s-a comunicat că nu sunt bani. În Programul ”Anghel Saligny” nu am depus proiectul, pentru că inițial ni s-a spus că suma prealocată fiecărui UAT este de 4 milioane de lei. Nu aveam cum să asfaltăm un drum de 6,5 km cu 4 milioane de lei. Nici la AFIR, prin noua măsură DR 28, din păcate nu ne încadrăm, tot din cauza costurilor. Vom încerca să accesăm banii disponibili pentru a moderniza alte străduțe mai mici din localitate”, precizează edilul din Săpata.