În luna noiembrie, primarul Constantin Smeu a dat ordinul de începere a lucrărilor de eficientizare energetică a sediului administrativ al comunei, proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Imobilul Primăriei va beneficia de anvelopare, schimbarea tâmplăriei exterioare, se vor monta calorifere, pompe de căldură, panouri fotovoltaice și panouri destinate producerii de energie termică verde.
„O lucrare similară, finanțată tot prin PNNR, este în plină derulare la Școala Bârseștii de Jos. Aici s-a schimbat deja tâmplăria exterioară și a fost fixat polistirenul care îmbracă imobilul. Constructorii au dat inclusiv cu vopsea decorativă la exterior și se vor muta la interior, unde vor fi schimbate caloriferele, vor fi montate becuri cu led, electro-convertoare și altele. Pentru a se putea lucra, cei 60 de copiii din cele patru clase vor fi mutați în clădirea vestiarelor stadionului comunal. Până la începerea semestrului viitor, constructorul a dat asigurări că lucrările la interiorul școlii vor fi gata. Mai rămân de montat pompele de căldură, panourile solare și panourile pentru încălzit apa.”, a declarat edilul șef din Tigveni.
