Administrația publică a comunei Slobozia a continuat toamna aceasta seria investițiilor la unitățile de învățământ din localitate. De curând au fost finalizate lucrări de împrejmuire, amenajare trotuare și intrări, respectiv pavare cu piatră naturală a aleilor la Școala nr. 2 Slobozia. Lucrări de același fel au fost executate anul trecut și la Școala Gimnazială Slobozia. Investițiile au beneficiat de finanțare din bugetul Primăriei.În paralel continuă lucrările de modernizare a sistemului de iluminat public din comună. Acestea sunt realizate cu fonduri obținute prin AFM (Administrația Fondului pentru Mediu) și prevăd montarea a 400 de lămpi noi, eficiente din punct de vedere economic. Modernizarea iluminatului stradal din comuna Slobozia va continua și anul viitor, atunci când vor realizate lucrările din cea de-a doua etapă a proiectului finanțat prin AFM. Acestea prevăd montarea a încă 200 surse de iluminat cu tehnologie LED.
Asfalt pe 4 străzi
Proiectul de asfaltare a circa 8 km de drumuri comunale și de interes local, finanțat prin Programul ”Anghel Saligny”, este în plină desfășurare. ”Primul strat de asfalt a fost așternut pe mai multe străzi, mai așteptăm puțin și apoi vom veni cu stratul final. Au fost asfaltate străzile Mărului, Lacului, Stejarului și Teiului. Dacă vremea permite, încercăm să terminăm lucrările anul acesta. Dacă nu, în primăvară cu siguranță va fi totul gata!”, afirmă primarul Petre Funie.
Platformă pentru gestionarea gunoiului de grajd
În ședința de Consiliu Local din luna octombrie aleșii locali din Slobozia au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru o nouă investiție ce se dorește a fi realizată în comună. Este vorba despre amenajarea unei platforme pentru depozitarea și gestionarea gunoiului de grajd. Pe lângă acest obiectiv, proiectul prevede și achiziția unor utilaje de maximă utilitate pentru administrația publică locală: tractor, buldoexcavator, remorcă și vidanjă. Proiectul va fi depus în luna noiembrie în cadrul măsurilor PNRR.