corbi primar 2023Licitația pentru atribuirea lucrărilor de extindere a rețelei de canalizare în satele Corbșori și Loturi, stație de epurare în Poduri și o parte din branșamentele pentru rețeaua din satele Corbi și Jgheaburi  a fost finalizată, iar contractul semnat. Cât de curând, va începe implementarea proiectului, finanțat prin Programul „Anghel Saligny”. ”Am avut noroc la cea de-a doua organizare a licitației pentru acest proiect, după ce în primă fază nicio firmă nu depusese oferta. Iată că avem acum un câștigător, deci putem demara obiectivul. Urmează depunerea garanției de bună execuție și apoi firma respectivă se poate apuca de proiectul tehnic și, ulterior, de lucrările în sine. Este un pas important în dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de utilități din localitate”, declară primărița Anca Baciu.

Finalizată este și achiziția pentru dotarea școlilor cu mobilier și echipamente IT .Urmează ca echipamentele să sosească, iar elevii și profesorii să beneficieze de acest proiect ce le va aduce noi facilități în atingerea unor performanțe în educație.
Tot prin PNRR, administrația locală spera să obțină finanțare și pe Componenta C3- economia circulară. ”Din păcate, deși pregătisem documentația pentru a depune solicitare de finanțare pentru înființarea unor platforme de colectare și reciclare a gunoiului de grajd, fondurile au fost, pentru moment, epuizate. Ne-am interesat și măsura se va redeschide, așa că vom fi pregătiți.”, a precizat primărița din Corbi.
În cazul unei ierni cu precipitații sub formă de zăpadă, Primăria Corbi este pregătită. ”Avem utilaje proprii și rezerve de materiale antiderapante, așa că vom face deszăpezirea și orice intervenție de acest tip în regie proprie, pentru limitarea pe cât este posibil a cheltuielilor. Fiindcă mai este puțin până la sărbători, anunțăm pe toți iubitorii de tradiție și folclor că ne pregătim încă de pe acum pentru ”Florile Dalbe”, bine cunoscutul nostru festival de colinde”, a mai afirmat șefa executivului din Corbi.