Tipărire

stefan cel mare asfaltModernizarea infrastructurii de drumuri din comuna Ștefan cel Mare prinde contur! Pe toate cele opt străzi incluse în proiectul finanțat prin Programul de Investiții ”Anghel Saligny” a fost așternut primul strat de asfalt. ”În prezent se lucrează la amenajarea și betonarea șanțurilor și la podețele de acces în gospodării. Proiectul prevede realizarea a 403 podețe. Sunt mulțumit de felul în care decurg lucrările, probabil vom finaliza investițiile înainte de termenul stabilit în proiect.”, declară primarul Ion Parpală.
Hala amenajată la târgul comunal este funcțională și deservește deja producătorii locali și comercianții care vin să-și vândă mărfurile aici. În scurt timp va fi pusă la punct instalația electrică, iar racordarea la utilități se află în curs de realizare. În fiecare zi de joi a săptămânii, în târgul comunal din Ștefan cel Mare numeroși fermieri din Argeș și din județele învecinate comercializează produsele de sezon.

Dotări pentru școală
La Școala Gimnazială Ștefan cel Mare a demarat proiectul de dotare a unității de învățământ cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale, investiții finanțate din fonduri europene prin PNRR. Vor fi utilate 14 săli de clasă (4 săli clasa nivel preșcolar, 4 săli clasă nivel gimnazial, 6 săli de clasa nivel primar), un laborator de biologie, un laborator de informatică și un cabinet școlar nou-înființat, de psihopedagogie. De asemenea, sala de sport a școlii va beneficia de materiale didactice și echipamente. Primăria Ștefan cel Mare a obținut fonduri nerambursabile în valoare de 906.061,38 lei pentru implementarea acestui proiect.
Și sediul primăriei va beneficia de dotări grație unui proiect derulat prin GAL. Administrația publică locală va avea parte de echipamente IT și mobilier nou. Nu în ultimul rând, la nivel local se lucrează la documentația unui proiect privind asfaltarea unor drumuri de interes local. Se urmărește accesarea unor fonduri europene prin AFIR pentru modernizarea a 3 km de drumuri, respectiv străzile Tudor Vladimirescu, Ing. Ion Florescu și Negrișoara.