Tipărire

58Rectificarea bugetară, anunțată pentru luna iulie, este așteptată cu nerăbdare și de autoritățile comunei Miroși. Administrația publică locală are nevoie de fonduri pentru implementarea unui proiect de investiție finanțat cu fonduri europene, dar și pentru întocmirea unor documentații în vederea modernizării drumurilor și construcția unui sediu nou de primărie.
”Avem un teren sintetic de sport finanțat prin GAL, pe care trebuie să-l terminăm până în luna septembrie. Deocamdată, doar am decopertat terenul și am început turnarea fundațiilor. Din păcate, nu avem banii necesari pentru acoperirea cofinanțării la acest proiect, așteptăm rectificarea bugetară de la mijlocul anului să vedem ce bani se dau. De fapt, aceasta este cea mai mare nemulțumire a noastră, că nu suntem ajutați de autoritățile centrale în implementarea proiectelor. Banii se duc numai în anumite zone, doar pentru anumite proiecte, în sudul județului ajung foarte greu sau deloc. Nu putem face față în aceste condiții! Sper ca măcar acum, în al doisprezecelea ceas, la această rectificare bugetară, banii să fie împărțiți echitabil pentru localitățile din județ”, declară primarul Marin Niță.
Având în vedere recenta lansare a măsurilor de finanțare din cadrul PNDR 2014-2020, administrația publică a comunei Miroși are în plan realizarea unui proiect de modernizare a unor drumuri comunale și a unui drum de exploatație agricolă. ”Deocamdată am făcut doar studiile topo, geo, pentru modernizarea drumurilor, dar nu avem bani pentru întocmirea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice. Le putem realiza doar în cazul unei alocări bugetare de la Guvern”, precizează edilul din Miroși. Pe viitor, autoritățile locale intenționează să construiască și un nou sediu de primărie.