Primarul din Recea, Doru Dragu, a semnat la începutul lunii octombrie, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, contractul de finanțare a proiectului derulat prin Programul de Investiții ”Anghel Saligny”. Proiectul prevede asfaltarea a 9,5 km de drumuri de interes local în satele Recea și Deagu, precum și amenajarea de șanțuri betonate și podețe de acces la proprietăți. Suma alocată pentru realizarea investițiilor în modernizarea infrastructurii de circulație din comuna Recea este de 15 milioane lei.
Potrivit reprezentanților administrației publice locale, urmează organizarea licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor și, ulterior, demararea propriu-zisă a acestora.
Primăria a accesat fonduri europene prin AFIR pentru achiziția unui buldoexcavator. Scopul achiziționării acestuia este de a îmbunătății serviciile publice locale adresate populației comunei. Utilajul va intra în dotarea Primăriei Recea anul viitor.
Târgul de Sf. Dumitru
În luna octombrie, de Sf. Dumitru, în comună se organizează cel mai mare târg de toamnă din sudul județului. Primarul Doru Dragu și echipa sa din administrație au pregătit și anul acesta un eveniment deosebit, cu momente pentru toate gusturile și toate vârstele. De altfel, pregătirile pentru târgul de Sf. Dumitru au început încă din luna septembrie. Autoritățile locale au pus la punct scena pentru eveniment și amenajează vestiare și grupuri sanitare pentru oaspeți. Cei care vor veni în Poiana Târgului vor găsi aici comercianți cu fructe, legume, produse de artizanat și tot ceea este necesar pentru aprovizionarea de toamnă. ”Invitația de a participa la târgul de Sf. Dumitru este adresată tuturor localnicilor, precum și oaspeților din județ care doresc să ne cunoască comuna și să se bucure de bogățiile toamnei. Manifestarea se va desfășura sub forma unei serbări câmpenești și va cuprinde și un program artistic.”, anunță primarul Doru Dragu.
