Cantitățile mari de precipitații căzute într-o perioadă scurtă de timp în nordul Văii Topologului au produs și la Tigveni pagube însemnate în infrastructura rutieră. Practic, toate străzile neasfaltate din comună au fost măturate de puhoaie. Pagubele au fost evaluate la aproximativ 1 milion de lei! „Ploile abundente din iunie au prăpădit drumurile neasfaltate și mai multe podețe din comună. În urma constatărilor efectuate de către comisia special constituită, pentru remedierea pagubelor ne-ar trebui 1 milion de lei.
Noi am înaintat la forurile competente procesul verbal de constatare, în speranța că vom primi de la Guvern, din fondul de urgență, măcar o parte din acești bani. Până atunci, intervenim, cu forțe proprii și puținii bani pe care-i avem la dispoziție, pe toate drumurile afectate, în așa fel încât să le putem face cât de cât practicabile.”, explică primarul din Tigveni, Constantin Smeu.
În altă ordine de idei, lucrările de extindere a grădiniței de centru din Tigveni, pentru înființarea aici a unei grupe cu program prelungit, sunt pe final, urmând a fi efectuate diligențele necesare în vederea obținerii tuturor avizelor de funcționare și pentru achiziționarea de dotări. Extinderea a însemnat construirea unei săli de curs, a unei încăperi destinate asistentului medical, a unui izolator, a unei încăperi pentru centrala termică, a altor două pentru toalete și a unui hol.
Rămânând tot în domeniul infrastructurii școlare, comuna va primi un microbuz electric destinat transportului elevilor, în urma unui proiect de finanțare depus de Consiliul Județean Argeș la Ministerul Educației. Singura condiție pentru a primi acest microbuz este ca, până anul viitor, pe teritoriul comunei să existe o stație de încărcare pentru vehiculele de acest tip. „Noi am obținut deja finanțare prin PNNR pentru înființarea a două astfel de stații.”, precizează edilul șef din Tigveni.
