Tipărire

schitu golesti primar 1După ce în data de 25 mai conducerea Primăriei Schitu Golești a semnat cu Ministerul Dezvoltării contractul de finanțare prin Programul „Anghel Saligny”, lucrarea a fost scoasă la licitație. Este vorba de extinderea rețelei de canalizare etapa a III-a, în valoare de 17,08 milioane de lei, din care 16, 4 milioane de la Guvern, restul fiind co-finanțare. „Investiția presupune 12,5 km de rețea pe străzile laterale din satele Schitu Golești și Lăzărești și toate străzile din satul Costiță, două module de epurare în trei trepte și două stații de pompare, la Burnești și Tănăsești. După finalizarea acestui obiectiv vom avea canalizare funcțională în 80% din localitate.”, a declarat primarul Vasile Miriță.

Și implementarea proiectelor cu finanțare prin PNRR este în grafic. ”Deja ne-am apucat de proiectul tehnic pentru eficientizarea energetică a școlii, pentru ca pe perioada vacanței să se poată executa lucrările ce nu permit desfășurarea orelor (tâmplărie, acoperiș). Pentru celălalt proiect - eficientizarea energetică a unui corp de Primărie, nu suntem presați de timp, aici putându-se lucra oricând. O altă veste bună pentru școală este aceea că, printr-un proiect al Consiliului Județean, vom primi pentru transportul elevilor un microbuz școlar electric.”, a mai afirmat edilul șef din Schitu Golești.

”Piticii și Voinicii”, succes după succes!
Cu mare bucurie, primarul Vasile Miriță salută activitatea trupei de teatru din localitate, organizată de prof. Mihaela Durdun și Mihaela Constantin. ”Susținem cu tot dragul activitatea trupei de teatru ”Piticii și Voinicii” și felicit pe această cale pe doamnele profesoare care, cu talent și dăruire, pregătesc elevii. Anul acesta trupa a luat numeroase premii și îi felicit și pe elevii care fac parte din acest grup. Este mare nevoie de aceste activități pentru dezvoltarea tinerilor.”, spune edilul din Schitu Golești.