Tipărire

cetateniCele două tronsoane - străzile Primăverii 1 și 2, însumând 2,5 km, sunt modernizate. Așa cum a fost anunțat de către conducerea administrației din Cetățeni, încă de l începutul anului, de la bugetul local au fost alocate sume pentru acest obiectiv, în completare fiind solicitate și primite fonduri de la Consiliul Județean. ”Începem așadar o campanie de asfaltare a drumurilor din localitate. Dat fiind faptul că am obținut finanțare și prin programul guvernamental „Anghel Saligny” tot pentru modernizarea străzilor din comună (5 străzi, Strada Speranței și lărgirea unui pod), cred că este potrivit să considerăm aceste investiții ca parte dintr-o campanie amplă, pe care o avem pe lista de priorități și pentru viitor. Având licitația finalizată și pentru lucrările pe „Anghel Saligny”, am emis deja ordinul de începere a lucrărilor. Modernizarea acestor străzi înseamnă amenajarea de rigole și covor asfaltic.”, a declarat primarul Mugurel Minciună.

Conducerea administrației locale este încrezătoare în ceea ce privește evoluția investiției ce vizează construirea unui târg în localitate, fondurile fiind atrase prin Compania Națională de Investiții. ”Sper ca în scurtă vreme să avem certitudinea că la noi în comună se va amenaja o piață care să deservească întreaga zonă, beneficiile fiind atât de partea comercianților, cât și a cumpărătorilor.”, a mai spus edilul șef din Cetățeni.