Producătorii agricoli din comuna Ștefan cel Mare și din localitățile învecinate vor avea, în curând, un spațiu modern pentru comercializarea produselor alimentare, fructelor, legumelor. Investiția, care a și demarat, realizată din bugetul local, presupune turnarea unei platforme betonate, copertină pentru standuri și tablă pentru acoperiș, precum și asigurarea apei curente. O parte din finanțarea proiectului este asigurată și din bugetul C.J. Argeș.
În Ziua Înălțării Domnului, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și administratorul public al județului, Marius Cristian Puiu, au fost în mijlocul cetățenilor din comuna Ștefan cel Mare, alături de primarul localității Ion Parpală, în târgul ce urmează a fi modernizat. De asemenea, au fost însoțiți și de edilul comunei învecinate, Slobozia, primarul Petre Funie. Târgul din comuna Ștefan cel Mare este unul dintre cele mai mari din sudul județului.
Tot în Ziua Înălțării Domnului, autoritățile din comuna Ștefan cel Mare au cinstit memoria eroilor care s-au jertfit pentru patrie. Un pios omagiu a fost adus tuturor bravilor luptători care s-au sacrificat pe câmpurile de luptă pentru întregirea țării. A fost oficiată o slujbă religioasă, iar primarul Ion Parpală a depus coroane de flori la Monumentul Eroilor din centrul localității.
Nu în ultimul rând, la mijlocul lunii iunie se va da startul lucrărilor de modernizare a mai multor străzii din comună. ”Pe 15 iunie vom emite ordinul de începere a lucrărilor. Constructorul trebuie să facă organizarea de șantier și să demareze pregătirile pentru asfaltare. Vor fi asfaltate nouă străzi în lungime totală de 7 km”, precizează primarul Ion Parpală.
