suici lat nouAutoritățile din Șuici se află pe ultima sută de metri cu întocmirea documentațiilor pentru cele două proiecte pentru care s-a obținut finanțare prin Programul Anghel Saligny. Este vorba de extinderea sistemului de canalizare în satele Paltenu, Păuleni, Ianculești, Șuici (cătun Moșteni) și de modernizarea prin asfaltare a 11 km de drumuri comunale și vicinale în satele Șuici și Rudeni.

„Am obținut cadastrul la ultimul drum de pe traseul conductei de transport a apelor uzate, la proiectul privind introducerea canalizării, iar pentru celălalt proiect, privind asfaltarea, așteptăm să iasă cadastrul de la OCPI la două dintre tronsoanele ce vor fi modernizate. În rest, am obținut absolut toate avizele necesare (Ape, Mediu, Electrica, DSV, Drumuri Județene, Orange, Romtelecom etc), astfel că, foarte curând, vom semna contractele de finanțare cu Ministerul Dezvoltării și ne putem apuca de lucru.”, explică primarul Constantin Iatagan.
Un alt proiect de investiții ce va fi pus în practică se referă la eficientizarea energetică a Școlii „Toma Brătianu” (termoizolație, panouri solare, pompe de căldură) și înființarea a două stații de încărcare destinate automobilelor electrice.  La ora actuală se lucrează la proiectare. Dacă nu vor fi contestații la licitația privind stabilirea antreprenorului, lucrările pot demara în vară. Tot în acest an, printr-o finanțare obținută prin Grupul de Acțiune Locală, Serviciul de Voluntariat pentru Situații de Urgență al comunei va fi dotat cu o cisternă de apă cu tun, pentru stingerea incendiilor, și de un greder tractabil, care va fi folosit la amenajarea drumurilor dar și la deszăpezire.
Amânată cu câteva luni, din motive pur obiective, recepția la obiectivul de investiții „Rețea de canalizare pe o lungime de 17 km, cu stații de pompare a apelor reziduale la Șuici și Rudeni” va avea loc în cursul lunii mai, înainte de sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena. Nu în ultimul rând, în luna aprilie administrația locală a derulat, în regie proprie, lucrări de igienizare a pășunilor comunale.