Tipărire

cetateni inaltModernizarea drumurilor rămâne o prioritate și anul acesta pentru conducerea administrației locale din Cetățeni.  În primul rând este vorba despre proiectul pentru care Primăria a obținut finanțare prin Programul  „Anghel Saligny”,  dar și de asfaltarea unor tronsoane cu fonduri proprii. ”Pentru obiectivul finanțat din fonduri guvernamentale - asfaltarea a 6 km de drumuri din localitate, construirea unui pod și modernizarea Străzii Speranței, avem deja licitația adjudecată. Imediat cum semnăm contractul emitem ordinul de începere a lucrărilor. Din fonduri proprii și cu sprijin financiar de la Consiliul Județean vrem să modernizăm Strada Primăverii 1 și 2, prin turnarea celui de-al doilea strat de asfalt și, în funcție de cum de vom încadra în sumă, încă un tronson din localitate.”, a declarat primarul Mugurel Minciună.

Amenajarea Centrului de permanență medical este un alt proiect ce va fi concretizat anul acesta. Investiția presupune dotarea cu aparatură medicală de urgență și asigurarea personalului medical și auxiliar 24 h din 24, finanțarea fiind asigurată prin fonduri guvernamentale.
Reabilitarea și eficientizarea energetică a Căminelor Culturale - central și cel din Cetățenii din Deal, cu fonduri din PNRR, și înființarea de stații de încărcare pentru automobilele electrice sunt alte investiții ce vor aduce dezvoltarea localității. ”După cum bine se vede, încercăm să atragem fonduri pentru toate domeniile și din toate sursele. Încet dar sigur, se vor vedea schimbările.”, spune șeful executivului.
Nu în ultimul rând, cu fonduri prin Compania Națională de Investiții, în satul Lăicăi, va fi amenajată o piață agroalimentară. ”Locul ales pentru acest obiectiv este foarte potrivit - la granița cu județul Dâmbovița. Investiția va fi benefică pentru înflorirea comerțului din  întreaga zonă, fapt ce va aduce venituri cetățenilor, cât și bugetului local.”. a mai afirmat edilul șef din Cetățeni.