”Se putea și mai bine, dacă ni se aprobau finanțările pentru toate proiectele depuse. Puteam să lucrăm mai mult, să finalizăm investiții. Chiar și așa, nu ne putem plânge. 2022 a fost un prim pas spre bine, după pandemie. A fost un an în care am lucrat mai mult la documentații, pentru a atrage fonduri din alte surse. În 2023 vor începe să se vadă rezultatele acestei munci, a eforturilor de anul acesta. Pentru că este final de an și știu că cei mici așteaptă o veste importantă, le transmit că am luat legătura cu Moș Crăciun și mi-a confirmat că îi va vizita și anul acesta. Ne pregătim de sărbătorile de iarnă și sperăm că 2023 va fi anul proiectelor concretizate la Săpata”, spune primarul Laurențiu Micu.
Bilanțul obiectivelor realizate cuprinde următoarele lucrări:
# Reabilitarea Școlii Găinușa și amenajarea unui loc de joacă;
# Amenajare podețe în cătunele Dragomirești și Ciobești;
# Asfaltarea străzii Parfumului;
# Proiectarea lucrărilor de modernizare a DC 36 în satul Bănărești(800 metri) - lucrările încep anul viitor;
# Procurarea și montarea unei stații de demanganizare/deferizare a apei apă în satul Drăghicești;
# Construcție scenă în aer liber în incinta terenului de sport din satul Bănărești;
# Amenajarea accesului la Căminul Cultural Săpata;
# Proiect pentru extinderea alimentării cu apă în satul Lipia - ”La Mazăre”, cu traversare peste râul Cotmeana;
# Proiect construcție loc de joacă la Școala Gimnazială Bănărești;
# Proiect înființare rețea de gaze, în asociere cu comuna Lunca Corbului;
# Proiect aprobat în Programul ”Anghel Saligny” - asfaltarea DC din satul Drăghicești;
# Proiecte aprobate în PNRR - achiziție microbuz electric, elaborarea PUG-ului, stație de încărcare pentru vehicule electrice, baze de date în format GIS.
Miros de brad, parfum de flori, clipesc pe cer mii de culori, fiți fericiți de Sărbători, acum și-n anii următori! La mulți ani fericiți și prosperi!
Primăria și Consiliul Local Săpata
Primar, Laurențiu Micu