În comuna Băiculești a demarat anul acesta unul dintre cele mai complexe proiecte dezvoltate vreodată pe plan local. Este vorba despre înființarea rețelei de canalizare în satele Măniceşti, Stejari, Argeşani, Băiculeşti şi Zigoneni, investiție derulată prin PNDL 2. ”Cea mai mare satisfacție a acestui an o reprezintă începerea lucrărilor la sistemul de canalizare. Este un proiect de anvergură, un proiect important pentru comunitatea locală, pe care sperăm să-l finalizăm anul viitor. Pentru 2023 avem planuri și în alte domenii și vom căuta permanent soluții de finanțare a investițiilor propuse”, precizează edilul din Băiculești, Niculae Dragnea.
În 2022 autoritățile locale au finalizat asfaltarea DC 213 Argeșani - Băiculești - Zigoneni, au introdus alimentarea cu apă pe Ulița Bisericii în satul Valea Brazilor, au recondiționat acoperișul Școlii Aluniș, au demarat reabilitarea rețelei de apă în satul Mănicești și au sprijinit financiar parohiile de pe raza comunei. Nu în ultimul rând, au fost realizate investiții în școli, pentru dotarea și modernizarea acestora. În mod tradițional, anul se încheie cu pregătirile pentru întâmpinarea sărbătorilor de iarnă și cu speranța că 2023 va fi un an spornic pentru activitatea administrației publice locale.
Fie ca Sfintele Sărbători să vă împlinească gândurile și speranțele, iar anul care vine să vă aducă putere de muncă, izvor al nemăsuratelor bucurii.
Sărbători fericite! La mulți ani!
Primăria și Consiliul Local Băiculești
Primar, Niculae Dragnea
