Primăria Pitești va beneficia de o finanțare de peste 42 de milioane de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public. Contractul presupune achiziționarea a 15 autobuze electrice.
„Așa cum am promis, aducem la Pitești doar mijloace de transport noi și moderne, aprobate în cadrul PNRR! Am semnat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, contractul de finanțare privind „Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public”.
Acesta presupune:
- 15 autobuze electrice (10 m) dotate;
- 5 stații de încărcare rapidă pe traseul autobuzelor electrice;
- 15 stații de încărcare standard în autobaza de transport public;
- lucrări pentru amplasarea și instalarea stațiilor de încărcare rapidă pe traseul autobuzelor electrice;
- lucrări pentru amplasarea și instalarea stațiilor de încărcare standard în autobaza de transport public;
- lucrări de construcții pentru branșarea punctelor/stațiilor de reîncărcare a autobuzelor electrice;
- activități de proiectare (pentru stațiile de încărcare vehicule electrice) – cheltuieli pentru documentații suport și obținere avize, acorduri, autorizații.
Valoarea totală a proiectului este de 42.704.914,77 lei cu TVA, cofinanțare ZERO!!!
Îi mulțumesc secretarului de stat, Vlad Niculae, care, ca de obicei, mi-a fost alături!” - Cristian Gentea, primar al municipiului Pitești, președinte executiv PSD Argeș.