Tipărire

ratesti dispensar furduiesti 2Toamna aceasta, administrația publică a comunei Rătești va da în folosință dispensarul uman construit în satul Furduiești. Investiția în unitatea medicală se ridică la 564.432 lei, fonduri provenite din bugetul local și sprijinul Consiliului Județean. ”Momentan se lucrează la amenajarea parcării și la împrejmuire. Într-o lună de zile, dispensarul va fi gata. Va funcționa aici cabinetul medicului de familie și încercăm ca pe viitor să aducem și alte servicii medicale pentru cetățeni”, precizează primarul Cornel Petrică.

În altă ordine de idei, pentru un alt obiectiv de investiții din comuna Rătești urmează etapa de recepționare a lucrărilor. Este vorba de terenul multifuncțional de sport cu gazon sintetic amenajat în apropierea Școlii Gimnaziale. Terenul de sport reprezintă un proiect realizat de autoritățile locale în colaborare cu GAL ”Drumul Carelor Topoloveni” și finanțat preponderent din fonduri europene. În Școala Gimnazială Rătești învață peste 200 de copiii, aceștia fiind principalii beneficiari ai investiției, însă terenul poate fi folosit și de restul comunității locale.
Nu în ultimul rând, conducerea Primăriei Rătești se preocupă în această perioadă de obținerea avizelor necesare implementării proiectelor pentru care s-a obținut finanțare în Programul ”Anghel Saligny”. Cu bani de la Guvern, în comuna Rătești ar urma să fie înființată rețeaua de canalizare menajeră și modernizate anumite tronsoane de drumuri locale.