Principala problemă cu care se confruntă administrația din Tigveni o reprezintă infrastructura rutieră. Asfaltarea drumurilor reprezintă o prioritate pentru edilul șef Constantin Smeu, care vine cu o veste bună pentru întreaga comunitate: în viitorul apropiat, vor fi modernizați prin asfaltare 11,4 km de drum.
„Cu acești bani vom asfalta parțial patru drumuri și patru ulițe comunale. O a cincea uliță va fi asfaltată integral. Este vorba de drumurile comunale Bălilești-Bădislava, Bârseștii de Jos-Vlădești, Blaj-Bălteni, Bârseștii de Jos-Vernești și de ulițele Puiulești, Înv. Nicolae Enescu, Izvorului și Bisericii. Ulița Scăiș va fi asfaltată în totalitate. Licitația privind stabilirea executantului lucrărilor a fost deja efectuată, la ora actuală aflându-ne în faza obținerii tuturor avizelor impuse de lege. Imediat după semnarea contractului cu Ministerul Dezvoltării, gestionarul Programului „Anghel Saligny”, ne putem apuca de lucru.”, precizează primarul Constantin Smeu.
Defrișări pe traseul viitoarei autostrăzi
Încet dar sigur, autostrada spre Sibiu prinde contur. Compania Națională de Autostrăzi, gestionarul proiectului, a desemnat o firmă care va efectua defrișări pe traseul lotului 3 al autostrăzii, Tigveni-Cornetu. „Reprezentanți ai Ocolului silvic se află deja în teren și fac inventarierea arborilor, în vederea exploatării. După marcare, firma desemnată de CNAIR va efectua tăierile și va scoate arborii în afara coridorului autostrăzii, ulterior proprietarii de terenuri din zonele defrișate urmând a intra în posesia materialului lemnos.”, anunță edilul șef din Tigveni.