Tipărire

133Primarul Vasile Dina a semnat în luna mai, la Consiliul Judeţean, două contracte de finanţare de la Ministerul Dezvoltării Regionale. Primul, în valoare de 100.000 de lei este destinat modernizării şcolii din Valea Danului prin înfiinţarea de grupuri sociale în incinta instituţiei.
Cea de-a doua finanţare, în valoare de 937.035,30 lei, va servi finalizării staţiei de epurare a apelor menajere din cadrul reţelei de canalizare a localităţii. Începută acum câţiva ani, pe Ordonanţa 7, canalizarea comunei Valea Danului a înaintat destul de greu din cauza lipsei de fonduri. Demersurile primarului Dina pe lângă ministerul condus de Liviu Dragnea par să dea roadele aşteptate de locuitori de atâta vreme. Vasile Dina îşi propune în această vară să termine şi modernizarea celor două cămine culturale, finanţată în cea mai mare parte din fonduri europene. "Avem promisiuni ferme de la minister că vom primi şi fondurile necesare pentru repararea infrastructurii rutiere afectată grav de precipitaţiile din primăvara trecută. Am primit circa un miliard şi jumătate, dar e nevoie de aproape zece miliarde de lei", ne-a mai spus primarul Dina.