Locuitorii comunei Recea plătesc unul dintre cele mai mici tarife la apă din întreg județul, mai exact 3,5 lei/mc. Sistemul de alimentare cu apă este gestionat de Primărie, prin societatea proprie, SC Edil Top Apă Canal Recea, iar edilul localității nu are de gând să-l dea vreunui operator privat. Primarul Doru Dragu spune că populația este formată preponderent din bătrâni, cu pensii mici, și că tariful pe care îl practică autoritatea locală este unul gândit să nu fie o povară pentru locuitori, dar nici pierdere pentru Primărie.
”Oamenii abia își plătesc medicamentele și mâncarea, nu le mai rămân mulți bani pentru utilități. Am optat pentru varianta unui preț minim, atât cât să nu ieșim în pierdere. Dacă aș fi dat rețeaua de apă la un operator, prețul ar fi fost de 3-4 ori mai mare. Am decis să gestionăm noi infrastructura de apă potabilă, pentru a putea avea un preț mic”, spune primarul Doru Dragu. În luna martie au fost finalizate lucrările de relocare a conductelor de apă de pe traseul DJ 504, drum aflat în proces de modernizare. Conductele au fost mutate în afara părții carosabile, pe ambele părți ale drumului, pe o lungime de 4 km pe fiecare parte.
Solicitare de finanțare pentru gaze
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară formată din comunele Căldăraru, Miroși, Ungheni, Recea și Buzoești va depune, în luna aprilie, o solicitare de finanțare, în cadrul PNI ”Anghel Saligny” , pentru înființarea unui sistem de distribuție a gazelor în cele cinci localități. Autoritățile din Recea au studiul de fezabilitate pregătit, iar soluția tehnică pentru conectarea la rețeaua de gaze ar fi, conform avizului Transgaz, racordarea la magistrala din comuna Căldăraru.
În cursul lunii martie au început în localitate lucrările specifice curățeniei de primăvară. Pe lângă acțiunile de ecologizare și înfrumusețare a spațiilor publice, administrația comunei Recea roagă și cetățenii să se implice activ în campania de curățenie de primăvară, prin îngrijirea spațiilor din fața proprietăților.