Din fonduri proprii, odată cu votarea bugetului, conducerea administrației din Vulturești va demara două investiții importante. Este vorba de asfaltarea drumului DC 50 - Huluba, ce are pe teritoriul comunei o lungime de 2 km, și construirea unei grădinițe noi în satul Mâzgana. ”Am primit și de la Consiliul Județean 400 mii lei pentru modernizarea drumului, și 100 de mii lei pentru grădiniță. Cu ce avem noi de la bugetul propriu, putem demara aceste două obiective. Scoatem cât de curând la licitație asfaltarea tronsonului de drum și emitem autorizația de construcție pentru grădiniță.”, spune primarul Liviu Poșircă.
Termenul de finalizare a grădiniței este de 2 ani, însă conducerea Primăriei speră să urgenteze lucrarea, astfel încât clădirea să fie gata până la începutul anului școlar viitor. Fiindcă în zonă sunt, la ora actuală, aproximativ 40 de preșcolari, grădinița este concepută pentru a funcționa cu două săli de clasă.
Administrația din Vulturești așteaptă cu nerăbdare, la fel ca toate UAT- urile din Argeș, lista proiectelor ce vor fi declarate finanțabile depuse pe Programul „Anghel Saligny”. ”Dacă nu vom primi finanțare de aici, nu știu cum vom putea anul acesta să mai demarăm vreun proiect de anvergură. Bugetul propriu nu ne mai permite alte investiții majore, în afara celor amintite. ”, spune edilul șef.
Din păcate, nici până în momentul de față nu există vreun program clar pentru investiții de tip ”introducerea gazelor naturale”, așa cum se preconiza la începutul anului trecut. ”Pentru că acum prețul gazului a explodat, nu știu, sincer, câți își mai doresc să se branșeze la rețea în ideea că am obține finanțare. Situația este foarte sensibilă din acest punct de vedere. Sigur, noi vom face demersuri dacă va exista în viitor vreo posibilitatea pentru înființarea rețelei de gaze, însă sunt foarte sceptic cu privire la dorința oamenilor de a mai folosi această resursă, având în vedere prețurile crescânde”, a mai menționat șeful executivului din Vulturești.
Această zi este o ocazie deosebită să vă aducem cele mai sincere și frumoase urări de bine, sănătate, prosperitate dumneavoastră, doamnelor și domnișoarelor, care ne sunteți atât de dragi fiecăruia dintre noi. 8 MARTIE fericit!
Primăria și Consiliul Local vulturești
Primar, Liviu Poșircă
