schitu golesti sala de sport lazaresti 2Deși primăvara nu a sosit din punct de vedere calendaristic, datorită vremii permisive atât din punct de vedere al temperaturilor, cât și al precipitațiilor, în comuna Schitu Golești se lucrează la ora actuală pe trei șantiere. Trei proiecte de investiții importante sunt în plină desfășurare.

”Avem introducerea canalizării - etapa a II-a, unde s-a lucrat continuu, singura perioada de pauză fiind între Crăciun și Revelion, astfel încât din cei 8 km de conductă cât prevede proiectul în totalitate, la ora actuală mai sunt de introdus doar 1,7 km, în satul Lăzărești. Cel de-al doilea proiect în derulare este modernizarea clădirii socio-culturale, executându-se în prezent reparații ale interioarelor, termenul de finalizare fiind sfârșitul acestui an. Cel de-al treilea obiectiv în desfășurare este sala de sport Lăzărești, proiect derulat cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.”, a declarat primarul Vasile Miriță.
Constant, administrația locală desfășoară acțiuni de defrișare a vegetației pe marginile drumurilor comunale dar și de gospodărire locală. ”Ne pregătim, în plus față de activitățile de întreținere a drumurilor, să amenajăm două refugii pentru călători, pe drumul național”, a mai spus edilul șef din Schitu Golești.

De 8 Martie să vă fie sufletul senin și inima curată, precum e cerul cristalin și noaptea înstelată! La mulți ani cu bucurii, doamnelor și domnișoarelor!
Primăria și Consiliul Local Schitu Golești
Primar, Vasile Miriță